Semne vechi!

Photo #2119

Photo #3200

Povestioara zilei

Eu pe bicicleta. Bicicleta prin oras.
Eu lovit in spate, usor.
Eu uitat in spate. In spate un alt biciclist.

Bah boule, rosu la stop e pentru toti ca de aia ne injura soferii!!!

Si asa am trait sa o vad si pe asta. Punct

Nutritionala!

O reteta simpla si foarte gustoasa:
Sorici si codite de pui la grill - se separa soriciul de corp. se condimenteaza si se pune pe grill-ul incins. Pofta buna!

20 ani!!!

... si a mai trecut un an de cind ne-ai parasit in viteza!!!
Rest in peace and forever in my heart!!!

Sick Mind

As vrea sa-mi spuneti si voi daca vedeti ceva ciudat la poza de mai jos sau doar eu am o minte prea bolnava!!!

Lasati comentarii oriunde vreti.

Pista Eroticul

Lasati-ma sa va spun ca o combinatie de EROS PISTA cu bere nu este de bun augur pentru a doua zi dimineata.
My ass is on fire!!!

19 ani!!!

... au trecut de atunci.
Forever in my hart!!!
Goodbye my friend!!!

Muscatura de sarpe

E o chestie sa ai parte de un snakebite atunci cind circuli pe drumurile noastre iubite care din cite stiu eu sint asfaltate! Snakebite-ul eu stiam ca e specific drumurilor pietruite dar uite ca se poate intimpla chiar si pe asfalt!

Mortii ma-si de curatenie facuta de cacatele de firme de salubrizare din scumpul nostru oras, Cluj Napoca, ca stiu ca inghit ele bani din banii nostri doar ca sa avem drumuri murdare.

Ginduri - inca o parte

ATENTIE BICICLISTI!!!

Odata cu venirea primaverii pe linga florile, pe care le asteptam cu drag, au aparut pe drumurile patriei si idiotii care trebuie sa claxoneze sau sa urle timpenii la biciclisti, pe care nu-i asteptam deloc ba mai mult, am crezut ca nu se mai trezesc din hibernare.

WHY???

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
RIP
"Why? Taken away and gone forever cry I will always remember you
If I could turn back time and make a new tomorrow lost in memories I cry
These tears are meant for you I'm crying over you
Why take away the life of an innocent"
Morgana Lefay

Amintiri de pe vremea copilariei

Probabil stiti cum este cind te mai prinde dorul de locurile copilariei.

Totul a inceput cu o nunta in orasul meu de bastina, Zalau, la care trebuia sa particip pe data de 6 ale lui Octombrie. Ei, daca e week-end si nu pot rata aceasta nunta dar nici tura traditionala cu bicicleta ma gindesc sa le combin cumva. Asa ca la nunta voi consuma ceva mai putin alcool si a doua zi sper sa fiu apt pentru tura care va urma.
Primul pas fiind facut urmeaza sa-mi intocmesc traseul. Inspiratia vine de la job unde numele Nusfalau la mine este asociat cu Baile Boghis unde mergeam cu familia aproape in fiecare sfirsit de saptamina. Oare ce s-a mai ales de aceste bai? Asa cum se stie, in tarisoara noastra scumpa daca ceva poate fi stricat de ce n-ar fi?
Asa ca un traseu inspre Baile Boghis mi se pare o idee buna doar ca asta inseamna sa o iau in sens opus fata de directia Cluj Napoca. Totusi, cu harta in fata traseul incepe sa se intrevada si pare sa fie chiar interesant: Zalau - Nusfalau - Valcau de Jos - DJ108A Ciucea-Romanasi - Mesteacanu - Almasu - Saula. Traseul, asa cum aveam sa aflu ulterior, mi-a oferit toate suprafetele existente: asfalt, drum pavat, forestier cu pietris, forestier de pamint sau drum deloc.

Am ales de la bun inceput sa nu merg pe drumuri nationale asa ca voi fi purtat si prin niste sate de care nici n-am auzit. Iesirea din Zalau am facut-o pe fosta strada Crasnei spre Aghires. N-am mai fost in zona asta de pre vremea liceului cind in clasa a IX-a am facut ultima practica agricola. Vremea era numai buna de pedalat asa ca am inghitit kilometri fara sa imi dau seama. Traseul te incinta cu urcusuri si coborisuri repetate iar pina la lacul Virsolt timpul a trecut parca instant chiar daca vintul se incapatina sa sufle numai din fata. La lac veneam in vremuri demult uitate la cite un pescuit. Mi-a adus aminte de asta un pescar pe care l-am vazut in lac aruncind la peste. 
Crasna este chiar la coltul lacului iar satul curat si ordonat mi-a adus aminte ca sint intr-un sat de unguri si asa sint ei. Le plac locurile curate. Din pacate la iesirea din Crasna lucrurile se schimba pentru ca nationalitatile tuciurii si-au gasit sa-si faca niste cuiburi si pe aici. Vorbesc de cele doua sate care ma despart de Nusfalau, Ratin si Huseni. Daca in Ratin populatia este cam jumi-juma in Huseni cred ca e 100% de tigani. Desigur, plictisiti si in mijlocul drumului dornici de a se lega de oricine este nou in zona lor, mai ales daca este un biciclist echipat. A fost putin ciudat sa trec prin aceste sate si deja ma vedeam la stirile de la ora 5 de pe Pro. Dar cu putin siretlic, adica un Buna ziua! aici, un Buna ziua! dincolo am trecut fara incidente. Totusi nu va sfatuiesc sa urmati traseul acesta, data viitoare poate nu vor fi la fel de cooperanti. Iesirea dinspre Huseni este in urcare iar de sus, din virf se vede deja Nusfalaul. Nu este pe lista mea de localitati de "trecut prin" pentru ca drumul meu iese undeva la 1 km de el. Important este Boghisul. Mai este ceva de el? Mai sint bazine acolo?

Ajung in cele din urma si in Baile Boghis si constat cu stupoare ca aici chiar s-a mai construit ceva si vechiul ansamblul de cazare este tot acolo dar cam in aceeasi stare ca acum 20-25 ani. Bazinele sint totusi revopsite, preturile rezonabile iar peste drum s-au construit o gramada de pensiuni. Deprimante sint doar constructiile pornite inainte de revolutie si abandonate dar in rest ma bucur ca au pastrat acelasi iz ca pe vremuri.

Trec de bai si este pentru prima data cind calc dincolo de ele. Nu stiu ce urmeaza sa descopar in fata. Mi-e frica sa nu mai dau de niste sate populate cu "plictisiti" dar am noroc. Aici sint mai multi unguri care gospodari fiind nu prea ma baga in seama.

Iesirea din satul Boghis ma intimpina cu o catarare buna dar placuta pentru ca nimic nu ma tulbura. Masinile sint foarte rare iar peisajul se deschide cu fiecare pedala si-mi ofera o priveliste peste dealuri. Uite asa trec de Valcau, Fizes, Sig si ajung in Tusa dupa o urcare de vis printr-un codru de brad. O scurta coborire si pun iar picioarele la munca pentru o noua urcare. Suprafata alterneaza intre asfalt si pietris dar drumul in principiu este foarte bun. Se merge mult pe creasta dealului dar in alternanta de suisuri/coborisuri scurte. Prima jumatate a traseului se incheie cu coborirea din Vanatori care ma scoate in DJ108A ce face legatura intre Ciucea si Romanasi. Pina in Ciucea de aici ar fi 5 km, cochetez cu ideea de a schimba putin ruta si a iesi pe drumul european dar, what the heck, vintul este numai propice sa-mi continui traseul propus. Asa ca parcurg inca vreo 4 km pe un asfalt impecabil pina la intersesctia care duce drumul spre Romanasi. De aici se strica treaba iar, cu drumul, ca pe mine ma intereseaza mai putin. In directia cealalta, pe drumul bun se ajunge la Crasna, dar nu, multumesc, am fost azi pe acolo. Ce este placut la acest drum este ca e intr-o urcare usoara care iti poate strica orice plan ti-ai facut de acasa. In cele din urma ies de pe acest drum si continui pe un drum, judetean si el dar de mai proasta calitate. Sint inconjurat de padure dar din pacate se vad urme de drujba si pe aici. Pacat, distrugem chiar tot. Traseul este chiar pitoresc, ideal pentru asemenea iesiri.

O lunga coborire ma scoate in Mesteacanu, sat vechi, cu drum strimt dar asfaltat. Drumul asta imi aduce aminte de drumurile din Italia, dintre localitatile mici. 

Am noroc ca dupa atita urcare in sfirsit drumul o tine tot pe coborire pina in Almasu, sat aflat la 14 km de Huedin, aproape de finalul calatoriei. Dar mai am un pas de trecut, cei 10 km pina in Saula, care se vor dovedi a nu fi foarte usori. Cred ca oboseala acumulata ma face sa urmez exact traseul incarcat pe GPS si sa nu mai verific rute alternative asa ca in Sfaras o iau pe o cararuie definita pe GPS ca "drum exploatare". Problema este ca de la o vreme nu mai vad nici un drum pe pajiste, doar pe GPS. 

Asa ca tin calea lui si uite asa, ultimii 10 km in loc sa-i fac intr-o juma de ora, 40 de minute imi ia mai mult de o ora. Deja vorbisem cu fetele mele sa vina sa ma recupereze dar nu ma asteptam ca ele sa ajunga inaintea mea la punctul de intilnire. Pina la urma am gasit drumul si uite asa se incheie toata calatoria de la Zalau la Huedin prin Nusfalau. Resurse mai aveam sa ajung si in Cluj dar nu mai aveam timp pentru a parcurge drumul pe lumina iar pe DN1 nu prea aveam chef sa pedalez in amurg.

Traseul GPS este la locul lui asa ca doar dati click unde trebuie.

Povestea Saptaminii MARI

Dupa mai bine de o luna de la saptamina “MARE” apuc si eu sa zic o vorba buna: a fost mare pe bune. Mare in metri verticali.

Daca despre Transfagarasan nu mai trebuie sa spun nimic pentru ca au spus altii, mult, despre celelalte doua catarari totul este la superlativ.

Asa ca, la 4 zile dupa ce mi-am tirit curul pe Transfagarasan am urcat pe masina bicicletele, am bagat in masina nevasta, copilul si ceva bagaje plus o remorcuta de bicicleta imprumutata de la Andrei (Multumec Andrei!!!) si am taiat-o in Austria pentru a participa la Bike Infection – Kitzsteinhorn Snow Climb. Drum greu pina la granita cu Ungaria ca de acolo e civilizatie. Mai putin partea in care eu am dorit sa cumpar vigneta pentru Ungaria de la gheretele de dupa granita. Acolo sint hoti mai mari decit in Romania, sau sint din Romania. Oricum bine ca nu mi-am luat teapa cu ei dar sfatul meu este sa nu luati de acolo vignetele, mergeti pina in prima localitate importanta, Berettyoufalu si luati de acolo. Sint mai ieftine.

Drumul de 15 ore a fost cel mai lejer pe care l-am facut vreodata. Fara stres deloc si la o viteza moderata, pauze cite a dorit cea mica.

Ajunsi la Kaprun primul lucru dupa cazare a fost sa cuplam remorcuta si sa o taiem sa ma inscriu la concurs.

Acolo atmosfera si mai relaxata: vreo 10 voluntari, 4 organizatori si sute de pachete de inscriere pregatite. Cu cei 24 de euroi achitati (pentru care nu am primit chitanta sau bon fiscal, pentru ca acolo se declara la fisc totul) am primit o groaza de lucruri plus transportul familiei sus la linia de sosire, transportul rucsacului si mincarea de dupa concurs. Fabuloasa organizare.

A doua zi a fost si mai si. Copii cu virste de la 6 ani in sus erau prinsi in febra acestui concurs si participau ca si voluntari. Majoritatea timpului s-a vorbit in germana, n-am inteles o iota, dar startul nu l-am ratat. Nu aveai cum pentruca erai anuntat cu pancarte imense, la intervale regulate, cite minute mai sint pina la start. A fost locul in care am vazut cele mai multe “avioane” de biciclete adunate laolalta. Vreo 600.

Se da startul, la ora fixa, cu Polizei in fata, o masina de la Extreme World Races si o echipa locala de fotbal american, care, asa cum am vazut ulterior in poze, fugeau in draci.

Acum despre traseu: 22 km lungime, 1600 m diferenta de nivel. Nu prea pare mult dar daca il iei la puricat vezi asa: primii 3 km sint pe plat, urmeaza o urcare, apoi o coborire de 4 km si apoi, normal iar urcare. Deci 15 km cu 1600 m? Bun traseu.

Prima urcare se desfasoara 40 % pe asfalt, o iau usor ca-i departe sosirea. Ajung la drumul forestier, care la drept vorbind este mai bun decit multe drumuri nationale de la noi, o iau tot usor ca mai sint inca 12-13 km. In fond nu sint acolo sa-mi dau sufletul ci sa ajung cu bicicleta acolo unde ma dau iarna cu placa, asta-i scopul meu.

Pina la primul virf invat anatomia muschilor gambei cum n-am invatat-o niciodata in liceu. Aici am material de lucru, la liceu aveam doar cartea in fata. Mai frate dar ce dracu minca astia aici de trec asa pe linga mine. Chiar daca sint la plimbare totusi nu vreau sa ajung a doua zi. Primul punct de alimentare este la 11 km de la plecare, sint asteptat cu isotonic (Peeroton) sau apa. Bun, bag un pahar cu apa si ma uit mai bine de la cine l-am luat. Un copil de vreu 12-13 ani. Erau gramada si aici sus si faceau pe voluntarii.

Urmeaza o lunga coborire, destul de abrupta care ma aduce iar cu vreo 300 m mai jos. Damn, iar vreo 800 de metri de catarat. Cind incep a doua catarare imi ridic putin privirea. Cum pana mea cred astia ca eu ma mai pot concentra pe urcare cu asemenea priveliste?

Urcarea asta e rupatoare, mult mai grea decit prima parte. Din aceasta cauza pe acesti ultimi 8 km sint amplasate doua puncte de alimentare. Si cind spun puncte de alimentare ma refer la niste puncte de alimentare care sint total pregatite pentru urmatoarea bucata de traseu. Asa ceva in tara noi nu o sa vedem niciodata. Doze de RedBull mari, doze mici, isotonic Peeroton – in Romania prin Maratonic – de baut si de pus in bidon, banane, napolitane si apa. Totul din belsug fara scuze de genul “s-a terminat” sau “nu-ti pune atit ca sa ajunga si la restul”. Ca m-a impresionat mai mult a fost stilul de servire, bananele fiind taiate nu la jumatate, cum se obisnuieste ci la o treime, mai bine zis bucati de 5 cm, ce mi-a lasat la inceput o senzatie de zgircenie dar dupa prima imbucatura am realizat calculul. 5 cm de banana – exact cit o imbucatura. Astfel ca cele 2 bucati pe care le-am luat cu mine au fost la fix. Apoi am realizat ca si napolitanele erau cam tot la aceleasi dimensiuni. Calcul austriac – eficient si suficient.

Drumul serpuieste pe munte in sus, fiecare curba te ducea cu 20-30 m mai sus. Realizez ca sint portiuni in care urc si cite 2 m la suta de metri. Urmeaza un platou mic si ma trezesc sub casa telegondolei de la Langwied. Adica la vreo 300 de metri sub ea. Ultima urcare, ultimul kilometru si jumatate. Turistii aflati in plimbare incurajeaza fiecare participant. Zgomotos. Cu talangi. Fac asta de cel putin o ora si nu au obosit. E timpul sa o sun pe Bea sa pregateasca aparatul foto pentru ca sosesc.

Ajung in virf, ultima coborire cam 100-150 m lungime. Sesizez o alta chestie simpla organizatorica: in virf un arbitru cu statie anunta sosirea ce numere trec pe linga el astfel ca in momentul in care concurentul venea in viteza pe coborire era si anuntat in statie, familia putea sa fie linga linia de sosire. Clever, nu?

Sosirea, primesc urgent o medalie de git, multumesc pentru participare, un baiat vine cu 20 EUR la mine si se intinde dupa chip-ul de cronometrare. Simplu, la obiect. Totul pregatit amanuntit.

Poze de la sosire nu am, batea soarele prea tare din fata.

Pupat nevasta, pupat copilul, mincat paste si dupa vreo 2 ore cobor pe unde am venit. Ultimii concurenti urcau agale.

Am timp acum sa si admir peisajul, traseul, sa fac poze si sa constat ca punctele de alimentare au disparut, cu tot cu mizeria de pe linga ele. Nu se mai vede absolut nimic, doar drumul impecabil, crestele si oraselele din vale: Kaprun si Zell am See. Constat cu stupoare ca la una dintre intersectii exista o cutie postala. Ma uit sa vad vreo casa, o cabana, nimic. Aici, sus, la 1600 m in creierul muntilor cineva vine si-ti aduce posta in cutia ta curata si nevandalizata. Traumatizanta experienta!

Ajuns in vale cuplez remorcuta la bicicleta si mai pedalam putin prin oras. Incredibil cit respect pentru biciclisti din partea soferilor.

Ziua a 2-a – Grossglockner

Rupt dupa prima zi dar plin de pofta de pedalat ma incumet sa mai escaladez si Grossglockner-ul, unul dintre cele mai inalte drumuri din Alpi. Catararea incepe pe la 16 km de Kaprun si o tine constant. Aici urci si urci fara nici un moment de odihna. Dar timp este din belsug, peisajul este extraordinar si creste in spectaculozitate cu fiecare pedala. Fac cunostinta din nou cu respectul soferilor fata de biciclisti. Aici nu esti depasit de temerari care-ti vira oglinda pe sub ghidon. Aici se sta dupa tine si esti depasit pe sens contrar.

Drumul pina sus este un calvar dar ajung in virf la Fuscher Torl. Planul era sa ajung pina la Hochtor, la tunel dar fizic nu mai fac fata. Asa ca fac niste poze, povestesc cu niste romani rataciti si ei pe aici si o tai spre casa ca este cam frig aici sus. Ramine pe alta data atingerea celuilalt virf.

Din pacate a doua zi concediul s-a terminat si a trebuit sa ne retragem acasa, la gropile noastre, la soferii nostri nesimtiti si la mizeria de aici.

Briose

Ingrediente: 320 g faina 200 g zahar 2 ou 100 ml ulei 250 ml iaurt 1 plic praf de copt esenta de vanilie Optional 100 g ciocolata 1 banana pasata

Preparare: etapa 1 Intr-un bol se amesteca faina si praful de copt. etapa 2 Separat se mixeaza ouale impreuna cu uleiul, iaurtul, zaharul si esenta de vanilie etapa 3 Se incorporeaza amestecul de faina si se amesteca pana cand amestecul devine omogen. etapa 4 Se adauga bananele pasate si ciocolata taiata bucatele. etapa 5 Se umplu formele de briose si se dau la cuptor pentru 20-25 de minute

Saptamina MARE

... care are in fapt 8 zile de aceasta data.
Si nu este mare pentru ca are 8 zile. Este mare pentru ca in aceasta saptamina vad lucruri MARI.
A inceput deja simbata trecuta cind am participat, iar, la intilnirea ciclism.ro de la Cirtisoara, satul de origine a lu' badea Cirtan. Catararea pe Transfagarasan pina la Bilea a inceput sa devina o traditie. Alte detalii - pauza.

Simbata care vine, concurs in Kaprun, Bike Infection - Kitzsteinhorn Snow Climb, un concurs la care visez sa particip de 2 ani, un traseu care duce pina la pirtia de ski de pe ghetar. Dupa atitia ani cu snowboard-ul pe ghetar ajung si cu bicicleta. (www.www.mountainbike-kaprun.com)

Si nu in cele din urma, urmeaza, a doua zi dupa concurs, o scurta plimbare pina pe pasul Grossglockner, la peste 2500 m altitudine. Sper sa fotografiez marmote ca am auzit ca-s multe pe acolo si impacheteaza Milka.

Deci, o saptamina cu chestii MARI si cu capu' in nori. Sper sa fie soare, sa nu ma umezesc de la atitia nori.