Greu de
apucat de scris in ultima vreme.
Dar
totusi, cum experienta este bine s-o impartasesti sa lasam cuvintele sa curga.
Minat de dorinta de a participa la
intilnirea anuala a membrilor forumului de ciclism.ro la care se mai adauga si
cele citeva zile de concediu mi-am propus un plan cam indraznet. Dar ce cacat?
Oricum ma deplasez pina la Cirtisoara asa ca imi permit. Planul era ca a doua
zi dupa urcarea la Bilea sa fac traseul de la Cirtisoara la Sinaia, pe
bicicleta, pe drumurile judetene de la poalele Muntilor Fagaras.
Vremea
s-a aratat foarte urita Vineri dupa-masa asa ca plecarea spre Cirtisoara am
aminat-o pina Simbata dimineata. S-au anuntat ploi si nu din alea usoare, ci grele rau, dar pentru o
intilnire de genul asta merita sa risc putin. Surpriza, pina la Cirtisoara a
aparut deja soarele. Vremea era excelenta pentru urcare, nici foarte rece dar
nici prea cald. "Clujul Pedaleaza" era si el pe acolo cu citiva
dintre reprezentanti. La ora 11 pornim spre Bilea toti, in grup, vreo 300 de
biciclisti. Sus am ajuns inainte de a incepe ploaia. Pe cei pe care i-a prins
pe drum merita toate laudele pentru ca au avut ambitia sa urce pina la lac.
Ploaia
s-a oprit apoi dar a inceput ceva vreme mai tirziu, exact cind coboram asa ca
la baza am ajuns uzi leaorca. Vremea inca se gindeste sa ne faca surpriza iar
si o pune de un soare caldut care usca toate hainele insirate pe unde am
apucat.
A doua zi, marea calatorie. In timp
ce altii se pregateau sa mai faca o urcare eu ma pregateam sa plec in directie
opusa cu cap compas Sinaia, via Zarnesti.
Vremea se anunta excelenta si asa a
si fost tot drumul.
Cirtisoara
ramine in urma pe un drum pietruit ce se pregatea pentru a primi o haina de
asfalt. Chiar si asa drumul era incredibil de lin. Nu stiam ce ma asteapta mai
incolo dar din Arpasu de Sus am avut parte de un asfalt incredibil de bun si
plat. Vintul bate usor din spate, conditii ideale pentru aceasta calatorie. Pina
in Ucea de Sus incep insa sa simt efortul depus cu o zi inainte. Asta este, mai
am inca aproximativ 120 km pina la destinatie.
Fara sa
stiu ca se afla pe traseul meu, poate ar trebui sa fiu mai atent totusi, ajung
in orasul Victoria.
Un orasel micut in care arhitectura si organizarea din anii prea lungi ai
comunismului romanesc isi mai fac simtita prezenta, dar totul intr-un mod
foarte placut. Panorama catre Muntii Fagaras este fenomenala iar la aceea ora,
avind si norocul unui cer senin poti sa cuprinzi cu ochii o foarte mare parte
din ei. Desi cenusiu la intrare in centru este totul foarte colorat si foarte
ingrijit, un oras care te asteapta cu bratele deschise, mai ales ca virfurile
Munteanu si Negoiu nu sint departe.
Pe drumul spre Vistea de Sus si
Dragus ai vreme suficienta sa te minunezi de M-tii Fagaras ce parca te urmeaza
in calatorie, pe partea dreapta, iar in stinga se intinde Depresiunea Fagarasului ce se sfirseste cu Depresiunea Colinara a Transilvaniei, alde Podisul Transilvaniei.
De la intrarea in Simbata de Sus esti anuntat de prezenta unui obiectiv turistic, Castelul Brincovenesc, asa ca ma
gindesc sa fac o scurta vizita. Castel este cam mult spus dar conacul ce se
vede printre copaci arata fosrte bine de la exterior, proaspat renovat. Pacat
ca nu au mai gasit fonduri sa renoveze si poarta. Pacat si ca nu este inca
deschis, dar la poarta se afla un panou de prezentare in limba romana si
engleza.
Nu prea este vreme de stationat asa ca la pedala inainte. Ce ma
uimeste la aceste sate, prin care am trecut, este grija fata de cladiri si
comunitate. Totul este ordonat si curat, plin de culoare. Frumoase intradevar.
De fapt, unul dintre ele chiar are trecuta la intrare titulatura de "cel
mai frumos sat din Romania".
Am vazut inscriptia doar la iesirea din localitate insa am fost total de acord
cu ea.
Urmatoarea localitate, Lisa, promite
si ea sa nu dezeamageasca. Chiar de la intrare esti anuntat ca poti vizita
Viltorile, pe care din pacate, am decis sa nu le vizitez, de data asta, iar in centru este ridicat un monument in cinstea eroilor romani din
primul razboi mondial.
Din pacate muntii se indeparteaza de
mine asa ca tin privirea inainte, picioarele in pedale si las in urma Recea,
Sebes, Margineni, Bucium, Sercaita.
Singura parte proasta a acestei zone e
lipsa surselor de apa dintre sate. Daca nu iti iei masuri din timp risti sa
ramii pe uscat pina la urmatoarea localitate. De la Sinca Veche peisajul incepe
sa se schimbe, soseaua este mai serpuita, apar dealuri acoperite de paduri in
vecinatatea drumului, altimetrul incepe sa adune metru cu metru si realizez ca
am ajuns la jumatatea traseului. Mai am inca pe atit. Problema este ca
peste 30 de kilometri ma asteapata groaznicul. Urcarea de la Risnov la Piriul
Rece.
Dar peisajul de pe aceasta vale este atit de captivant incit nici nu am
realizat cum am parcurs kilometru dupa kilometru, am lasat Sinca Noua si Poiana
Marului in spate si am inceput urcarea de dinainte de Zarnesti. Iata-ma si in
Zarnesti asadar, orasel micut si inghesuit, cu drumuri strimte. Pina la Risnov
este doar o aruncatura de bat.
Risnovul, din pacate te primeste cu
ruinele a ceea ce a fost cindva o fabrica. Orasul, in partea lui de vest pare
parasit. Blocurile mici si cenusii sint cele construite pe vremea comunismului
si sint in aceeasi stare de zeci de ani. Bine macar ca centru mai schimba din
gustul amar pe care ti-l lasa intrarea in oras.
Las Risnovul in spate si ma indrept
spre Piriul Rece. Am de urcat vreo 15 km cu o diferenta de nivel de 500 m,
vertical. Drumul devine tot mai greu, foamea pune stapinire pe mine mai mult
decit am anticipat. Storc gelul energizant in mine dar in 2 minute stomacul
urla de foame. Asa ca fac un mic popas pentru a cumpara ceva brinza de pe
marginea drumului. Buna brinza asta afumata, din Tara Fagarasului. Cu ultimele
forte ajung in cele din urma in virf de unde ma asteapta cam 25 de km de
coborire continua pina in Sinaia.
E duminica. Bucurestenii merg acasa
asa ca din Predeal si pina aproape de Sinaia sint obligat sa merg mai precaut
prin dreapta coloanei de masini. Pacat ca inca traim intr-o tara
cu cacati la volan care au probleme cu biciclistii. Noroc ca pot sa anticipez
contactul cu ei si incerc pe cit de mult sa nu prea stau in preajma lor. Nu de
alta, dar put rau de tot. De prostie.
Ultimul kilometru pina acasa a fost
o urcare grea dar pe care nu am mai simtit-o asa acut. Eram acasa. Papa, baie,
nanic.
PS:
traseul acesta ar merita inclus in orice harta de cicloturism a Romaniei.
