Exista viata dupa Bacalaureat?

NU! Clar ca nu exista. Dovada clara.
Cel putin pentru unii care au ajuns chiar si la facultate si sint bursieri. Am dat peste poza asta pe forumul ciclism.ro si ochii mei au luat-o la goana. Inca stau si ma uit la poza si nu pot sa cred ca un bursier in timpul unui protest poate sa-si ceara bursa inapoi in modul in care o face individul de mai sus. Oare ce specialist o sa iasa din el? Ca toti specialistii Romaniei de azi?
Ii doresc sa lupte in continuare. De la coada hirletului!

Preluca - Cronica de cursa … dezastru

Am ajuns, am participat, am terminat … cu greu.

Am decis sa mergem in dimineata concursului deoarece vremea a fost cam capricioasa toata saptamina si tabara de corturi era amplasata cam aiurea.

Nimic nu prevedea ce se va intimpla.

Trupa, aceeasi Levy, Florin, eu si cu Oli de la Maros in frunte. Ne inscriem, eu tot la traseul lung, in ciuda insistentelor lui Levy. “Banditul” insa il convinge pe Florin sa mearga la scurt. Asta este. Sint singur si pregatit. Inainte de start aud o vorba cum ca Michael Schumacher mergea la veceu inainte de cursa pentru a fi mai usor. Imi trec prin cap si vorbele lui Kimi “I was having a shit” si atit a fost, ma trece si pe mine. Mai este vreme pina la start asa ca dus am fost sa ma eliberez. Pe cind ies, toata lumea era aliniata asa ca ultima linie la start imi este dedicata. Ei, las ca trag pe primi metri si depasesc.

Se aude un „Start” subtire, plutonul o ia din fata mea, pornesc, trag tare si pina la prima intersectie deja depasisem jumatate de pluton.

Traseul, ideal pentru noua mea furca, singurele de care ma indoiesc sint pinioanele si lantul care erau si ele noi si nici macar n-am apucat sa le invirt putin. Incepe prima urcare, o iau domol ca mai sint kilometri destui in fata. Virf, coborire buna, pe asfalt. Vad la baza lumea ca se agita, toti fac semne sa o iau la stinga. In sfirsit intram pe drum adevarat. O scurta coborire si dau fata cu prima urcare adevarata. Inca totul merge bine, lant, pinioane, furca, picioare. Mai putin schimbul pe foaia din mijloc care da rateuri. Nici o problema, decid sa nu o mai folosesc. Ajung la km 13 si simt ceva la piciorul drept. Crampe? Deja? Nu se poate, e prea devreme. Fac o mica greseala pe o piatra, pun piciorul jos si atunci o simt in deplinatatea puterilor ei. Prima crampa. Trec cu vederea deoarece am mai avut din astea si stiam ca-s trecatoare. Intradevar, trece. Si se muta la piciorul sting.

Fuck! Nu-i a buna.

Dar sint bagat in concurs asa ca am sa continui. Doar de asta am venit pina aici, nu sa ma las dupa ce am pedalat doar 18 km. Ajung in final in virf si incerc sa imi relaxez muschii dar insa este o coborire care te solicita. Eram cu Florin in acelasi grup. Pierdem marcajele pentru prima data. Decid sa ma iau dupa GPS si alte urme. Deja am devenit vinator, nu ciclist. Gropi, noroi, primele avertismente date de participanti cazuti. Dar le ignor si ma duc in stilul meu. Vreau sa recuperez pe coboriri macar.

Incepe iar urcarea, cea de-a doua ca dificultate. Crampele se muta de la un picior la altul. Traseul curge pe linga un piriu. Mor de sete, mi-e o pofta teribila de apa rece de la izvor dar nu vad nici macar o urma de izvor. Vine si km 30 unde traseul scurt se desparte de al meu. 3km mai sus disting o fata cunoscuta. Adela, sotia lui Levy. Il astepta sa-i faca poza dar nu prea are noroc. Au fost indrumati gresit. Norocul meu. Au apa la ei. Alimentez si ii dau bice. Simt cum, citeodata, muschii imi tin picioarele drept si eu nu le mai pot controla. Le fortez, le implor sa terminam cursa.

Stiam ca la un moment dat traseul este ca o bucla si as putea sa abandonez si sa ma retrag la punctul de alimentare. Km 34, vad punctul de alimentare dar decid sa continui. Iar. Ce dracu, am mers 35km mai pot inca 50. Pentru ca atunci stiam ca traseul are doar 86 km din care ultimii 10 pe coborire. Deci, 40 km pot fi facuti ca si pina in momentul asta. O noua coborire, lunga si odihnitoare de data aceasta. Punct de alimentare. Apa, banane, glucoza, poate imi trec crampele. De aici traseul este in mici urcusuri si coboriri, frumos. Se vede si Baia Mare in zare. Inca mai pot pedala asa ca ii dau blana. In spatele meu un participant care ma ajunsese la ultimul punct de alimentare. Stam impreuna o buna bucata de drum si la un moment dat il intreb: „Auzi, tu ai mai vazut vreun marcaj?”. Raspunsul este negativ, normal. Ne ratacisem. Noroc ca imi incarcasem traseul dat de organizatori pe GPS asa ca in timp ce traseul rula prin vale noi stam deasupra lui citiva kilometrim pe creasta. Ca sa ajungem iar in traseu coborim prin padure, pe jos, pe bicicleta, cum putem. E cazul si pentru prima trinta. A fost usoara, mama lor de SPD-uri!

Atingem traseul, fericire, pedalam iar cu spor dar nu pentru multa vreme pentru ca traseul la km 54 ne pune in fata cea mai mare surpriza. O catarare cu bicicleta in spate pe stinci. Am vazut pozele de pe traseu dar crezusem ca este o gluma. Nici macar nu ma chinui sa ocolesc baltile si noroaiele. Pantofii mi-au intrat pina in creier, cu tot cu placute.

Ajung sus. Sintem vreo 4 participanti adunati aici si ploaia incepe sa isi faca simtita prezenta. In picioare crampele s-au unit doar intr-una singura si face vizite pe la toti muschii din picioare. Gamba, pulpa, gamba, pulpa.

Ca si cum n-as fi avut nici o problema pina acum lantul se gindeste sa dea si el rateuri. Urla ca o moara si se blocheaza de cite ori aveam nevoie de mai multa forta. Folosesc apa din bidon sa-l spal. Functioneaza mai bine acum. Prin satul prin care trecem vad o masina care ne saluta cu marcajele de pe traseu. Ma gindesc ca-s organizatorii. N-am dreptate, sint acele specimene de homo sapiens care n-au reusit sa se desprinda de ramura maimutelor. Se iau si dupa noi claxonind cu putere. Ce dracu se faceau daca nu era dotata masina cu claxon?

Pe la km 65 apare si ultimul punct de alimentare. Este chiar inainte de ultima urcare si cea mai grea. Intreb cit de lunga este urcarea. 6km. Apoi aflu si ca traseul are de fapt 94 km nicidecum 86. Ok, deci si urcarea asta n-are 6km. N-am ce face, am tras pina aici asa ca am sa continuu. Mai pe linga, mai pe bita dar am in cap un singur lucru, sa termin. Lantul face scheme iar, noroc ca am apa in bidon ca sa-l mai spal.

Ma tirasc pe drum, ca pedalat nu se poate numi. Cei 6 km de urcare se termina, dar numai kilometri ca urcare o tine tot asa inca vreo 5. Psihic, urcarea asta te distruge pentru ca vezi virful, il atingi si realizezi ca de acolo inca mai urca. Pur si simplu, ma tirasc pe drum. Cam de vreo 4 ori o tine tot asa incit in momentul cind am ajuns chiar in virf nici nu credeam. Ma asteptam sa mai urce inca putin, doar putin, asa de distractie.

In sfirsit pe la km 80 se termina urcarea. La alte maratoane aici este finish-ul. Ploaia cade acum destul de bine. Nu ma obosesc sa-mi iau foita de ploaie pe mine, stiu ca mai am putin asa ca o tin la vale. Sint indrumat de un domn de la serviciul Maltez s-o iau usor la coborire ca-i abrupt si noroi. Cine mai are vreme de gindit?

Pe casca auzeam ploaia in ropote. Coborirea ma solicita, dar este frumoasa. Pina ma vad imprastiat pe jos, in noroaie. Am prins o urma din care n-am putut iesi la timp asa ca ma aleg cu niste zgirieturi pe cot si picior dar n-am nimic. Singele imi ajunge pina la pantofi dar nu simt nimic. Stiu ca sint doar niste zgirieturi. Ies la asfalt si recunosc zona. Sint aproape de finish.

Am terminat!!! Cu greu, foarte greu, dar am terminat si in momentul asta pentru mine asta conteaza.

Dupa ce-am baut o bere si am dat-o afara in 5 minute mi-am revenit. Am urcat bicicleta pe masina, l-am felicitat pe Levy pentru locul I, ne-am adunat cu totii si am taiat-o acasa.

A fost frumos, incitant dar parca ar fi fost mai placut fara „simfonia crampelor”.

Urmeaza Medievalul.

citeva poze gasiti pe aici pe undeva: http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/MTBPreluca15052010#

Preluca Marathon

Mai sint 5 zile. Primul maraton pe anul acesta pentru mine. Nu ma simt deloc pregatit si vremea de afara nu ma ajuta cu nimic. Poate nu trebuia sa spun asta, poate citesc sponsorii mei si se retrag cu totii!!!

Am sa incerc totusi sa nu ma fac de rusine, nici pe mine nici pe ei. Levy ne-a tradat, se duce la tura scurta. Am ramas eu cu Florin la tura lunga. Dar o sa avem poze, cel putin asa ne-a promis Levy.

Sper sa nu mai ploua mult ca n-am nici un chef sa schimb cauciucurile, imi place enorm de mult sa ma dau cu cele pe care le am acum.

Azi iesim la o tura pe varianta ocolitoare a Clujului, pe la nord. Dupa asta poate voi fi mai pregatit.

Pe dracu, sint pregatit, abia astept si toti sponsorii mei sint in numar de 0.

Ne vedem la Preluca, apoi mai si postam ceva pe blog.

Tura de judet

Este un blog de ture, asa ca ia de aici ...

Ca tot am avut liber de 1 Mai ne-am gindit, noi, trei prieteni: Levy „liderul”, Florin si eu, sa tragem o tura putin mai lunga decit cele pe care le-am facut pina acum. Ne gindeam la o tura de cam 160-180 km care sa strabata judetul Cluj prin Marisael, Belis, Huedin si inapoi catre casa, adica in Cluj. Mi se parea totusi o tura cam anosta asa ca am venit cu o propunere catre “liderul nostru preaiubit”. Am pomenit de Poiana Horea si Albac. Atit mi-a trebui, ideea fiind rapid rumegata si aprobata. Un singur amanunt ne-a scapat. Sa-l informam si pe cel de-al treilea membru al echipei care a aflat dimineata despre noul traseu dar bineinteles avea o cu totul o alta imagine despre cum se va desfasura tura noastra.

Zis si facut, pornim la ora 8 din Cluj catre Gilau cu destinatia Tarnita. Ritm usor sa nu obosim din primii kilometrii. Drumul il stim pe de rost, doar l-am facut de atitea ori. Coada lacului Tarnita si imprejurimile nu mai sint demult necunoscute pentru noi, stim si ca urmeaza “celebra” urcare spre Marisel asa ca decidem sa facem o mica pauza de 10 minute. Primii 5 km din urcare sint cei mai grei, panta este constanta si dreapta asa ca vezi tot timpul ca mai ai inca de urcat. Dar ii cunoastem si pe astia asa ca incet, incet ajungem in sat in Marisel cu cap compas Crucea lui Avram Iancu. Drum lejer aici, dar plin de mizerie si pamint asa ca fiecare masina ce trecea pe linga noi ne aducea aminte sa nu mai visam la padurea verde, in care eram de fapt, si aer curat. Trecem si peste asta caci in 2-3 km ajungem la cruce si stim ca intram in elementul nostru, cel putin pentru o perioada. Am optat sa nu continuam drumul pe asfalt ci sa mai urcam putin si apoi sa mergem pe un forestier. Din pacate acesta este cam scurt asa ca ajungem din nou la asfalt, spre Poiana Horea. Coborire usoara. Avem deja 65 km inregistrati la bord asa ca decidem sa facem o pauza mai lunga putin de alimentare si studiere harta. Pomenim ceva de traseul de intoarcere acasa care urma sa treaca prin Iara. In acel moment cel de-al treilea din trupa realizeaza care este traseul si cam cit mai este de pedalat. Cadere psihica. Noroc ca sintem hotariti. Daca tot am pornit sintem decisi sa si terminam treaba asta.

Fara sa mai zabovim, pornim la drum si in scurt timp ajungem in Poiana Horea. Peisajul deja se schimba, asfaltul se termina si noi trecem printr-un sat care si-a pastrat farmecul sau de sat romanesc. Case de lemn, potrivite pentru nevoia sateanului si nu pentru a avea cit mai multe camere, oameni binevoitori care te saluta cind treci pe linga ei si te intreaba „Incotro baieti?” si-ti spun „Drum bun”.

GPS-ul arata in fata o usoara urcare, de la 1.100 de metri cam pina la 1.300. Am trecut fara sa o simtim. Natura ne oferea la fiecare pedala un peisaj tot mai spectaculos asa incit dupa aproximativ 80 km de la Cluj am ajuns in virful catararii, in apropiere de Matisesti.

Pauza. Mincat ceva. Sunat neveste, prietene sa stie ca sintem ok, c-am prins o farmitura de semnal. Urmeaza distractia. Din acest punct urmeaza doar sa coborim. Pentru inceput o coborire de 10 km cu panta si de 12% in unele locuri. Matisesti cred ca este satul cel mai intins pe care l-am vazut vreodata. La intrare in sat GPS-ul imi arata ca mai avem inca 6 km pina in centrul lui, iar pe dealurile din jur doar case rasfirate cit vedeai cu ochii. Totul este verde imprejur. Drumul impecabil, asfaltat din centrul satului, dar curat, fara praf, ingust cit sa incapa doar o masina. Drum tipic satelor de munte.

Nu facem altceva decit sa coborim acum: Horea, Rusesti trec pe linga noi si in Albac ajungem in DN75. De aici dam de putin greu caci vintul ne joaca feste si bate in rafale scurte din fata.

In Campeni ne decidem ca e timpul pentru o pauza putin mai lunga. Avem deja peste 120km facuti, asa ca merge un mic cu mustar, ca doar este 1 Mai. Ne despartim cu greu de masa si ne punem din nou la drum. Un panou ne arata ca mai avem pina in Cluj ceva de pedalat. Cam 115 km. Este ok, noroc ca drumul este in coborire usoara. Vintu’ ma-sii!!!

Asa trecem, impreuna cu Ariesul care curge pe linga noi, prin Bistra, Baia de Aries, Salciua de Sus si de Jos, Vidolm. Noroc ca peisajul este neschimbat. Dealuri verzi, pomi infloriti, creste care in bataia soarelui din amurg incep sa capete o culoare portocalie.

In sfirsit ajungem la intersectia care ne duce spre Iara, Lita si apoi Cluj. Nu stiu de ce spun „in sfirsit” pentru ca de aici mai avem cam 45 km si putem sa spunem „adio” drumului in coborire. Una peste alta ne intimpina un drum groaznic, plin de praf incit farurile noastre lumineaza in noapte ca „sabia lu’ Vader”. Oboseala deja este mai presus de ceea ce am crezut ca vom suporta si mai urmeaza doua urcari nenorocite. Asa ca vine in discutie ideea de a chema masina de asistenta in calea noastra. Florin e terminat, nici eu nu stau mai bine. Doar Levy mai are inca pofta de pedalat. De unde mai are omul asta suflu nu inteleg.

Sunam, masina porneste in calea noastra, Levy „liderul neinfricat” o taie inainte. El a facut 235 km, noi ne-am intilnit cu sotia mea in Lita dupa 213 km de pedalat si 11 ore si jumatate de stat in sa.

A fost incredibil. Combinatia ideala: greu dar frumos.

Poze: http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/45/01.05.2010_..._plimbarica_de_simbata

http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/235Km1137OreInSaTarnitaPoianaHoriCampeniBuruSavadisla#

O alta viziune:

http://xcbikers.blogspot.com/2010/05/de-mult-am-tot-copt-o-iesire-cu-multi.html#more

Track:

http://www.gpsies.com/map.do?fileId=tgqpjjzyonjmvlfs

Deja am in cap inca un traseu, de data aceasta de 200 km doar.

Ginduri - o parte

Daca tot am inceput sa scriu, m-am gindit sa ma gindesc sa astern un gind despre tara: saraca scumpa noastra tara nu o sa mearga niciodata bine atita vreme cit comunitatea de COCALARI este mai mare decit comunitatea de biciclisti.

Salutare, popor pe bicicleta

Nu-mi doresc ca acest blog sa fie un alt blog despre biciclete, vreau doar sa fie despre viata, viata mea si a familiei mele, calare pe bicicleta si pe linga.

Asa ca vor fi subiecte multiple postate in acest blog si sper ca vor fi interesante. Daca nu, chiar nu ma intereseaza.

Asa ca: nu uita, oricit ai urca, odata si odata tot trebuie sa cobori!!!