Back on Bike

Patru saptamini au trecut de la accidentare. Nu stiu doctorul ce parere ar avea dar nu mai am rabdare. Vineri a nins frumos peste partea asta de tara, nici prea mult, nici prea putin, asa ca primul meu gind in aceea vineri a fost sa scriu un e-mail catre gasca: "Ninge frumos, iesim?"
Am dorit o tura lejera cu urcari moderate dar dorinta nu mi-a fost ascultata. Normal, una doresc dar alta vreau. Vroiam sa vad daca piciorul ma tine. Daca doream urcari domoale nu ieseam cu Levy!!!

Zona merita descrisa dar nu am s-o fac pentru ca cine sta in Cluj poate sa mearga oricind in vizita. E in Hoia.

Cred ca niste imagini sint mai bune decit toate cuvintele mele.

Plimbarica pina la Cabana Susai

Fortat de vreo doua saptamini sa cam inchei sezonul de bicicleta, de la ultima mea tura, am zis ca totusi cele doua saptamini de recuperare mi-au cam ajuns. Gata cu leneveala fortata!!! Cum eram in zona Bucegilor, mai exact la Sinaia am zis ca o mica plimbare, pe jos, din Predeal pina la Cabana Susai nu strica si nu face rau piciorului.

Deci, am luat-o usor la pas, pe o vreme superba cu zapada proaspat asezata. Imaginile vor spune restul povestii

Tara Contrastelor - Slovenia. Citeodata viata iti este organizata anapoda!!!

Pe cit de mult mi-a placut tara asta in zorii primei zi dupa ce am ajuns aici pe atit de mult vreau sa scap acum mai repede. 

Este ora 12 noaptea in gara din Liubliana ce-si inchide portile la ora 22.

Slovenia inca imi place dar trebuie sa-ti alegi cu grija modul in care iti planuiesti o calatorie aici.

Pun aceste rinduri pe hirtie de pe o bancheta confortabila dintr-o bomba din pasajul de sub gara unde se asculta ceva muzica de-a lor, n-o inteleg pentru ca-i in slovena, o limba melodioasa dar foarte inconfortabila. Banuiesc ca este ceva muzica "populara" dar aduce putin si a manea turceasca.

Mai am 2 ore pina sa vina trenul in gara, trenul care ma duce mai aproape de casa. Mai exact in Budapesta. In aceste momente mi-e chiar dor de Budapesta. Mi-e dor de Cluj, mi-e dor de Bea, vreau sa fiu acasa.

N-as pleca dar nici n-as mai vrea sa stau.

Bled, oraselul in care am fost cazati pare rupt din Austria si plantat in partea de sud a Alpilor. Alpii. Dincolo de ei este Austria!!!

Alpii m-au intimpinat in prima dimineata cind m-am trezit. Au crestele acoperite deja cu zapada. Pensiunea la care stam este una cocheta, nu mare dar nici mica. Exact cit trebuie. Dotata cu un restaurant exact cit trebuie, cu multe birne de lemn . Nici prea mare, nici prea mic. Suna a Austria iar, nu? Am sa realizez in zilele urmatoare ca Austria se simte aici din toate partile. Chiar si la preturi, care nu sint deloc mici.

Rupt in gura de oboseala cobor la masa unde imi intilnesc colegii e curs. Suna timpit de tot daca spun ca din 10 citi sintem 4 sint din Austria???

Johan, trainerul, am sa descopar ca este un om extraordinar, bun in ceea ce face, stie sa impuna respect dar in acelasi timp stie sa fie si "baiat de cartier".

Stau acum si nici nu-mi aduc aminte ce am facut in prima zi. Stiu doar ca am vizitat castelul Bled apoi am mers sa mincam ceva. Habar n-am unde! Doar de acea farfurie cu fructe de mare imi aduc aminte si cei patru pesti imensi intinsi pe un platou la fel de imens. Ospitalitatea slovena este nemaipomenita.

A doua zi, dupa curs, decidem ca ar fi cazul sa ne cunoastem mai bine asa ca fetele "go shopping" iar eu ma trezesc ca alerg in jurul lacului impreuna cu Johan si inca doi colegi. Imi aduc aminte ultima data cind am practicat acest sport. Eram in clasa a 12-a, la final, la BAC.

Lumea de aici este prietenoasa dar parca e putin mai rece ca si in Austria. Vorbesc engleza majoritatea dar nu prea tin la ea. 

Strazile sint bune, autostrazile sint toate noi, taxele sint destul de mici. Nu este ca intr-o alta tara pe care o cunoastem foarte bine, cu taxe mari dar drumuri pula!

Ce ma dezamageste insa este mostenirea comunista. Cel mai mare magazin din Bled este intr-o cladire tipica, cenusie. In majoritatea restaurantelor fumatul este interzis dar pe strada sau aici in bomba asta in care stau cind scriu aceste rinduri, miroase a CARPATI ieftin. Daca exista asa ceva!

Revenind la oile noastre, a doua zi, dupa alergatura sugem niste mincare si gustam niste alcooale. Bine, prima bere pe care am baut-o era de fapt o limonada Radler de 2,5%. Mi-am luat un pahar de vin apoi ca sa compensez si la culcare ca miine e o noua zi de curs. Inca ma bintuie panorama oferita de imprejurimile orasului. Incredibil cit de aproape sint muntii si cit sint de maiestuosi stind de veghe la linistea orasului.

A treia zi mergem la Capitala. Un oras nu mai mare decit Clujul dar mult mai bine organizat. Au piste de biciclete care chiar sint folosite intens de catre biciclisti chiar si la temperaturile astea de 4-5 grade.

MAMA DA' CE PUT TIGARILE ASTEA PE CARE LE BAGA ASTIA IN EI LA BOMBA ASTA!!!

In Liubliana nu este deloc inghesuiala cum te-ai astepta sa fie intr-o capitala europeana, lumea nu este agitata, nu aud claxoane, strigate, fluieraturi, scandal. Doar blocurile astea de n-ar fi asa de gri!!!

Colegii sloveni ne duc sa bem o bere la un PUB micut dar foarte primitor in care barmanii stau cu zimbetul pe buze chiar daca au de turnat gramada de halbe, de spalat pahare, de ascultat clientii. Daca pomenesc iar de Austria va enervati, nu???

In sfirsit e vineri si din pacate trebuie sa plecam. Impachetez si las bagajul la receptie ca nu prea am unde sa-l iau cu mine. Cursul se termina si cativa ne intoarcem in Bled. Incerc sa cumpar ceva dar la preturile astea renunt rapid la idee asa ca ma duc sa mai fac niste poze. 

Timpul trece repede si la ora 7 ma intalnesc cu singurii colegi ramasi aici, cei din Ucraina si Bulgaria.

Mananc rapid si plec sa iau un autobuz. Mi s-a spus ca circula din ora in ora. Un cacat! Ultimul este la 08:20 si tocmai l-am ratat. Poate din centru am mai mult noroc. NU. Chiar era ultimul. Intru in vorba cu o localnica care imi devine ghid pentru jumatatea de ora ce urmeaza.

Mergem cu autobuzul la Lesce unde au o gara de unde as putea lua un tren. Ajungem la 21:37. Ultimul tren era la 21:32. Deja inchisesera gara. Totusi e cineva acolo care imi spune ca urmatorul tren estea la ora 5 daca vreau. Sigur, cum sa nu, doar ca cacatul meu de tren pleaca la ora 2 din Liubliana. 

So, call a cab! Noroc cu ghidul meu care ma ajuta sa cheme unul in limba lor. 

TREBUIE SA PLEC DIN BOMBA ASTA!!! GOLANII DE LINGA MINE INCEP SA DEVINA CURIOSI. 

So, multumesc micutei mele ghide care a fost foarte curioasa sa afle detalii despre Romania si ma intalnesc cu soferul de taxi care deja incepe cu textele. Dau 80 € sau tirgul pica? Doar trebuie sa se intoarca acasa! Si alte taxiuri in zona nu prea mai sint. Am de ales??? Cum cacat o zona turistica precum e Bled nu are legatura cu Liubliana dupa ora 20:30? Nu am sa pot sa inteleg niciodata! 

Gara din Lubliana este cocheta, curata dar bancile de pe peron sint parca de pe vremea lui Tito. 

Cea mai mare realizare este insa programul de functionare al garii. De la 5 la 22. Cum pula pleci din Liubliana daca n-ai bilet la un tren care pleaca dupa ora asta? Nu pleci! Ramii pentru ca este o tara frumoasa.

Noroc ca eu am bilet, dar nu am loc. Totusi, nu cred ca mai urca cineva in trenul asta. Doar gara este inchisa!

M-as duce sa stau in sala de asteptare, dar ultima data cand am fost am dat peste niste indieni intinsi pe jos si cu pantofii adunati intr-un colt al salii. Cred ca si acum mai miroase a picioare nespalate. Am crezut ca sint tigani de-ai nostri, dar astia i-au intrecut. Au rucsaci, deci nu sint tigani. Ce dracu faceau acolo, doar ei stiu. 

Mai am o ora de asteptat. O sa treaca. 

Slovenia e frumoasa si civilizata, intr-adevar, dar trebuie sa ai grija cand vii aici. Vino cu masina, fii independent, altfel ajungi ca mine, sa scrii cateva randuri in timp ce astepti un tren la care ai venit mult prea devreme desi ai plecat mult prea tarziu!!!

Subnota: in 2011 se organizeaza Campionatul European de Rowing la Bled asa ca inainte de a veni aici ai posibilitatea sa-l vezi mai intai. 

P.S.: trenul are o intirziere de 3 ore. Nu se stie de ce. 

P.P.S.: m-am gandit ca dupa o saptamana in care n-am vorbit romaneste sa zic un "bag pula, 3 ore?!?!?" pe peronul garii asa ca de la ora 5 dimineata am un companion roman nedorit. E moldovean, a fost la lucru in Slovenia si merge acasa cu doua sacose "huge" pe care abia le poate duce asa ca-l mai ajut. Dar cam pute si mi-a comunicat ca se tine dupa mine pana ajungem la Cluj! Nu stie decat romana. Cum dracu se descurca? Stiu ce o sa spuneti: isi gaseste fraieri ca tine! Trebuie neaparat sa invat sa injur in maghiara.

Am sa ajung acasa la noapte, la ora 2, la 28 de ore de cand am plecat din Bled. 

P.P.P.S: caldura in vagonul in care sint s-a stricat si nu poate fi reparata.


Daca vreti si niste poze ...
http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/59/10.30.2010_in_Slovenia

Rocktombrie

Pentru cei care inca nu stiu, de ceva vreme, in eter pe 92,2 FM rockul si metalul s-a intors in Romania, s-a intors in Ardeal, s-a intors in Cluj.

Asa ca iubitorii de muzica buna si care nu mai vor sa auda acelasi CD cu 7 piese puse la "Repeat" in fiecare zi pe orice alt cacat de post de radio schimbati frecventa pe 92,2.

Care de nervi ca asculta tot 7 piese de cacat si-a aruncat radioul dar detine calculator cu teava de internet poate da tunning pe 92,2 Rocktombrie.

Guns, Aerosmith, Metallica, Skid Row, Queen, Megadeth, Maiden .... toate-s acolo, doar schimba frecventa aia odata.

Hai s-o facem, Romania!!!

"Let's do it Romania" s-a incheiat. Poate nu se vede. Poate ne-am civilizat putin, totusi. Actiunea se pare ca a fost sprijinita totusi de numeroase organizatii si companii private (Nokia este doar una dintre ele), astfel incat s-au putut aduna aproximativ 150.000 de persoane care sa stringa gunoiul celorlalti.
Am participat in luna Mai la operatiunea de cartare si m-am ingrozit de cite gunoaie sintem capabili sa stringem si sa le aruncam oriunde altundeva decit unde trebuie.
La anul am sa particip din nou cu aceeasi convingere ca prin acest lucru particip si eu la curatarea si redarea stralucirii acestei tari. Sper ca pina atunci cei de pe urma carora s-au adunat gunoaiele sa priceapa ca aceasta actiune a avut scopul de a curata nu de a face loc la alte gunoaie!!!

Baile Tusnad - in festival de maraton MTB

Simplu spus Maraton MTB Tusnad 2010, la a doua editie. Doar la a doua editie si au organizat acest maraton bai bine ca altii dupa zece.
Am decis sa plecam de simbata dimineata in Baile Tusnad ca sa putem face si o mica tura pina la Lacul Sf. Ana. Ultima data am fost aici cind aveam vreo 6-7 ani.
Sintem numai noi doi, eu si cu sponsorul meu oficial, sotia, asa ca pe la 7 dimineata o taiem din Cluj spre Baile Tusnad via Sovata. Drumul de la Tg. Mures spre Sovata este impecabil de bun, satele foarte frumoase, casele ordonate si cu flori la geam asa ca, furat de peisaj, facem o mica pauza, neprevazuta, in fata echipajului de pe radar. In sfirsit carnetul meu este dezvirginat si marcat cu 3 puncte.
Ajungem la Tusnad pe la ora 11, facem o cazare rapida la pensiunea Maya, ieftina si foarte frumoasa. Bineinteles ca toata statiunea este plina de biciclisti. La pensiune curtea e plina de biciclete. Decidem sa pornim intr-o tura pina la lac, asa ca bagam la stomac ceva si ne purcedem la drum. Aveam sa recunosc pe drumul care duce in Bixad si mai sus, spre lac, peisaje pe care le vazusem cu prietenii mei buni prin ‘95 - ’96 intr-o excursie spre litoral. Ma cuprinde nostalgia.
Bea da bine din pedala, s-a obisnuit cu bita intr-un timp scurt iar iesirile isi spun cuvintul. Doar cind vede pante mai accentuate se cam sperie dar cu o mina de ajutor se rezolva treaba.
Lacul si imprejurimile lui sint mirifice. Absorb acum cit mai mult pentru ca a doua zi, la concurs, stiu ca nu mai am vreme.
Ajunsi acasa ne culcam destul de devreme, nu inainte de a seta “Cucu” ca nu cumva sa sune dimineata si sa ne trezeasca prea devreme. Cursa incepe abia la ora 11 asa ca este vreme.
A doua zi la pensiune, dimineata, forfota mare. Toata lumea isi regleaza bicicleta, o spala, o unge, o seteaza asa ca sa nu ma las mai prejos ... ma car la incalzire. Incerc prima urcare, o analizez si decid sa mai umflu putin cauciucurile. Proasta decizie, am sa aflu mai tirziu.
Pe la 10 ma prezint la start, lumea deja adunata. Se tin discursuri, se prezinta sponsori si alte lucruri la care nu am fost atent. Fara nici o intirziere startul se da la ora 11, cu putina buluceala la plecare. Nu o sa inteleg niciodata de ce sa insisti sa pleci printre primii daca stii ca in primul kilometru trec de tine jumatate dintre concurenti???
Cred ca in primul kilometru am depasit 30 de participanti, noroc ca startul s-a dat in centrul Bailor Tusnad si pina la prima urcare erau vreo 2 km si drumul era larg. Dar nu fac 1 km si lantul se blocheaza, imi sare de pe foi si ma obliga sa iau o pauza. ‘tu-ti lantu’ ma-tii!!! si foaia mijlocie. Dupa aceste cuvinte de iubire profunda isi revin si nu mi-au mai facut nici o surpriza pe durata cursei.
Pe prima urcare imi fixez ritmul si o tin tot asa. Mai trec de citiva concurenti. Traseul este perfect, uscat atit cit trebuie. Nu am pornit in forta, nu vreau sa fortez ci sa merg in ritm bun. Pina la kilometrul 20 a fost perfect. Stiam ca de aici incepe o urcare grea dar ceea ce ne astepta acolo a depasit orice asteptare. Push-bike 2 km sau mai mult. Nici nu stiu si nici nu ma mai intereseaza pentru ca ritmul mi-a fost stricat. Au urmat portiuni in care mai puneam piciorul pe pedala, mai puneam picioarele jos si impingeam. Coboririle in schimb au fost fantastice.
Odata cu iesirea pe portiunea de asfalt ma loveste si prima crampa musculara dar pe care o tratez rapid asa cum m-au invatat invatatii. O noua portiune de coborire ne duce exact la lacul Sf. Ana. Nu este timp pentru admirat deoarece urmeaza o urcare pe asfalt de care chiar nu mai am chef. Incepusem sa am niste stari stupide, de plutire. Creierul parca mi se topise tot si se scurgea pe undeva.
Punctul 3 de alimentare este la locul potrivit, la fel ca celelalte doua, si o banana combinata cu o ciocolata de casa dispar rapid in mine. Mai sint citiva kilometri pina la final cu o mica urcare la care folosesc din nou forta bratelor, traseu pe plat si coborire.
Va aduceti aminte cind am pomenit ca am facut o mare greseala cind am umflat putin cauciucurile? Zona pe care o strabateam, inainte de coborirea de la final este o zona de iarba strabatuta de multe santuri mici ascunse si care iti toaca nervii pe care-i mai ai dupa o asemenea cursa. Injur, urlu, trec mai departe si in cele din urma vad linia de sosire asa ca lasa bicicleta sa alunece inspre ea.
Trec! Gata!
L-am terminat si pe asta. Nu sint multumit de cum m-am descurcat dar n-am ramas pe traseu, sint intreg, bicicleta este intreaga si gulyas-ul asteapta linga o bere rece.
A fost frumos, m-am simtit foarte bine, sigur voi reveni la acest maraton.
L-am cunoscut, cu aceasta ocazie, pe Dan Mazilu, redactor sef al revistei MBike, un om extraordinar ce face foarte multe pentru ciclismul din Romania fara insa sa stea in lumina reflectoarelor. Era pregatit de cursa, statea de unul singur si probabil se gindea cum sa asterne pe hirtie cronica acestui maraton. A fost o onoare sa dau mina cu el si sa schimb citeva cuvinte.
Cam asta a fost experienta noastra la Baile Tusnad, sigur ne vom mai intoarce.
Poze pe site-ul obisnuit:
http://cristimaxman.multiply.com/

Maros Bike Marathon 2010

Climatic, de ieri a venit toamna. Motiv de suparare pe de o parte pentru ca zilele lungi si calduroase s-au cam terminat dar pe de alta parte incepe sezonul de maratoane tomnatice ce are ca si virf Maratonul Maros.

In 2009 a fost primul maraton la care am participat, proba scurta ce-i drept, si mi-a lasat o impresie extraordinara. De  atunci am mai fost la altele, unele mai prost organizate, altele mai bine organizate, dar nici unul nu avea ceea ce a fost la Maros Marathon: suflet. Organizatorii au pus atita suflet incit minusurile nici nu le-am simtit.

Poate si faptul ca acest maraton se organizeaza in jurul zilei mele de nastere ma face sa ma simt asa bine. Ce poate fi mai frumos de ziua ta de nastere decit sa tragi o tura pe dealurile Clujului intr-un maraton extrem de bine organizat?

Asa ca: pe 26 septembrie, anu' asta, la Gilau, linga Cluj se desfasoara o noua editie a Maros Bike Marathon la care puteti alege doua variante de traseu pentru a va distra: 50 si 80 km. Startul se da la ora 10.00.

Mai multe detalii: http://marathon.marosbike.ro.

Recomand traseul lung pentru cei care doresc sa-si dezmierde vederea cu peisajele oferite de Muntii Gilaului. Dar atentie: conservati-va energia pentru urcarea la Pape!!!

Transfagarasan - intilnire ciclism.ro

Pentru mine a fost ceva inedit. Am urcat pentru prima data pe Trans cu bita. Atita pofta de pedalat n-am avut cred ca niciodata. Cu cit ajungeam mai sus cu atit doream ca drumul asta sa continue, sa continue, sa continue.
A fost incredibil. Alte cuvinte nu mai am.


Poze: http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/51/07.31.2010_Intilnirea_ciclism.ro_-_Trans

Doua zile, o tura ... sau doua?

Totusi le voi socoti doua ture facute in zona Clujului nostru drag, doua ture care au o buna bucata de carare comuna, creasta dintre Valea Ierii si Valea Risca Mare. De la Manastirea Muntele Rece pina la Chicera lui Matei.
Privelistea este ceva care nu se poate uita curind. De aceea am si facut-o in doua ture ce au avut puncte de intrare diferite pe creasta. Traseul face parte din Maratonul Maros asa ca cine se inscrie la proba lunga a lui va avea parte de spectacol pe cinste. Merita banu’ dat la intrare.
Am descoperit zona cind ne-am decis sa parcurgem si noi traseul lung al maratonului, acum 2 week-end-uri. Caldura a fost naucitoare.
Intrarea pe primul traseu am facut-o pe drumul construit sa lege cariera de piatra din Somesul Rece cu Autostrada Transilvania, drum ce pleaca de linga „maretul” nod al autostradei si ce incepe cu o urcare numai buna sa te incalzesti nitel. Pina la Manastirea Muntele Rece urcarea este constanta si nu chiar asa epuizanta si trece prin zone de padure pline de tentatii culinare in aceasta perioada. Asa ca o salata de afine cu fragute si zmeura pune pe jar papilele mele gustative si linisteste stomacul pentru o vreme.
Pentru cel de-al doilea traseu am ales varianta urcarii prin padurea ce adaposteste Cetatea Fetei din Floresti cu coborire in Vlaha. Merele si corcodusele ne-au primit la intrarea in Vlaha. Din Vlaha, Finiselul este destul de aproape si scapam de asfalt. Urcam iar continuu pe valea Piriului Fenesu pina in Plopi cu directia manastirii Muntele Rece.
Odata ajunsi la Manastire luam o scurta pauza pentru re-energizare. Ambele ture au inclus aceasta pauza.
Plini de energie si apa rece luata de la izvor, trecem pe linga manastire, pe drumul cel mai din dreapta. Minunile zonei pe care o strabatem incep sa apara rind pe rind. Goluri alpine, pajisti, din care vezi vai intregi. De o parte Valea Ierii si in departare Muntele Mare si pe partea cealalta Valea Risca Mare. La vreo 3 km de manastire drumurile celor 2 ture se despart pentru o perioada. Unul coboara in Valea Risca Mare pe care apoi o urca pina la catunul Balta. Celalalt strabate creasta pe la Vf. Tirlavii prin catunul Ghiuri pina la catunul Balta, pe sub Chicera lui Matei. Urcarea continua te face sa “sorbi” fiecare peisaj pe care mama Natura ti-l pune in fata. Drumul de pamint este incredibil de bun pentru o plimbare agale cu bicicleta. Afinele si zmeura insa te fac sa pierzi timp mult.
Din Balta facem o coborire de vreo 9-10 km printr-un decor incredibil pina in Maguri Racatau. Din cauza vitezei trebuie sa fii foarte atent deoarece peisajul te poate surprinde cu frumusetea sa si s-ar putea sa cam uiti pe unde esti. Si nu prea o s-o sfirsesti bine.
De la Maguri Racatau .... asta este o alta poveste, pe care au spus-o si altii.
Poze vedeti si voi la urmatoarele link-uri

http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/50/07.17-24.2010_Doua_ture_o_creasta.

http://picasaweb.google.ca/kvxc2009 iar traseele, ca de obicei pe

http://www.gpsies.com/mapUser.do?username=Max666

Enjoy the ride!!!

Iepure cu morcov si patrunjel

Am mai postat aceasta reteta de succes si pe alt blog, m-am gindit c-ar prinde bine si aici aceasta reteta originala asupra careia vreau sa-mi pun toate drepturile de autor: iepure cu morcov si patrunjel. 

Asadar, se ia un iepure, potrivit, morcov dupa gust si o legatura buna de patrunjel. Se pun toate la un loc si se lasa la lucrat. Dupa citeva ore iata si rezultatul:

Medievalul la a sasea editie - "cea cu noroi"

La Bazna

Desi a trecut ceva vreme de cind am participat la Medievalul de la Medias inca ma mai gindesc la acest marathon ca si cum ar fi fost ieri. A fost unul dintre maratoanele la care daca nu paticipam m-as fi urit tot anul acesta … pentru ca la anu’ sigur nu l-as mai fi ratat. Si nici nu am de gind sa-l ratez la anul care vine.

Am pornit cu ceva emotii mai ales ca materialul tehnic refuza sa ma asculte. Aveam urechea de schimbator indoita, asa ca una noua, luata vinerea, inainte de concurs, a fost obligatorie. Apoi regleaza schimbatorul sa functioneze. Placutele spate erau si ele noi. Ce mai, totul era nou dar nu stiu cit de bine reglat. Asta este, n-am venit pentru podium ci pentru distractie.

Asa ca simbata la 6 dimineata, cu porc, cu purcel, am bagat bicile in masina, iepurele l-am pupat dar l-am lasat acasa si arde-o spre Medias. Acolo lume multa din toate colturile tarii, chiar un colt ratacea prin Ungaria cum aveam sa aflu.

Echipare, mincare, tura de incalzire si fuga la buda, ca asa fac „marii campioni” ca sa fie mai usori. Imi zic ca iar ratez startul asa cum am facut si la Preluca. Noroc ca mai aveam vreme.

Pup nevasta si ma asez in mijloc de pluton.

Dupa cafteala su sabii a unor cavaleri moderni se da si startul. Unul lansat in spatele masinii de Politie (bravo baieti, ati fost de nota 10!) deoarece treceam prin tot Mediasul. Imi pun in cap sa nu fortez de la bun inceput, ca doar nu mai am chef de crampe iar ca la Preluca. Dar plutonul se cam intinde, cei din fata cam gonesc asa ca intind muschii si da-i pedala sa ajung mai in fata la prima urcare. Bun gind pentru ca urcarea asta i-a cam dat pe toti jos din sa. A inceput noroiul. Incerc sa nu merg pe unde merge toata lumea asa ca depasesc ceva populatie. Unde-i oare Levy, unde-i Florin? Nu stim nici unul de celalalt. Am reusit sa ies putin din plutonul care impingea bitele la deal asa ca e timpul sa ma sui in sa si sa va spui povestea asa ...

Asa cum nu trebuie, pentru ca alternata dintre urcari si coboriri dublata de intrarile si iesirile din padure a fost formidabila. Nu apucai sa te plictisesti deloc. Pacat ca traseul a fost tratat cu noroi, un lut lipicios care a facut multe victime. Surprinzator, bita nu are nici o problema, merge ceas. Pe una dintre urcari il vad pe Florin in fata. Il ajung si stam o vreme impreuna pina aud un zgomot ciudat. What the fuck? Scaunul misca. Acum te-a apucat? Ok, pauza mica, 1 minut cit sa-l string. Chiar inainte de primul punct de alimentare.

Masa copioasa: juma de banana si o apa si la pedala iar. Pedala doar citeodata, ca alta data ma cam adunam de prin noroaie. Foarte greu de controlat bicicleta era. Foarte greu de pedalat era.

Il vad din nou pe Florin asa ca maresc putin ritmul ca s-o tinem impreuna asa ca la coborirea dinainte de a ajunge la drumul ce duce la Romanesti eram iar impreuna. Acum inteleg de ce pe harta la punctul asta de control ii spune „Salvare”.

Stam citiva kilometri buni impreuna decisi sa mergem in grup. Nu ne-am inteles dar cum nu „aspiram” nici unul la podium ...

Numai ca planul de acasa nu corespunde cu cel din tirg si urcarea care vine sparge multe grupuri. Noroiul era peste tot pe bicicleta si drumul nu ma ajuta cu nimic. Ba mai rau. Rotile erau deja duble si la latime si la greutate asa ca prima balta ivita in cale imi da o idee. Cum ar fi sa trec eu prin ea? Si uite asa scap de o parte din noroi. Un ciclist de la Geiger ma vede si formam un trenulet prin toate baltile care ne ieseau in cale. Uite asa am mai dapasit ceva concurenta. Un lucru cred ca nu ne-a venit in cap, faptul ca lantul se va umple de noroi si el si o sa faca pe nebunul. Si a facut!

Si atunci cind ai mai mare nevoie. Ma vad obligat sa urc o panta usoara pe jos. Aici este momentul in care Florin ma scapa din vedere, ma confunda cu un alt concurent si o ia inainte.

Mai imping de ea, mai ma urc pe ea, ma mai intelege si ea si uite asa sintem iar pe coborire, una pe care nu o sa o uit. Eram in mijlocul pasunii, se vedea doar o mica dira de roti de la cei din fata dar de ratacit nu aveai cum. Pe pajiste tronau sagetile albe care te dirijau catre final. Pacat ca a fost asa scurta plimbarea asta pe pasune pentru ca vine iar drumul cu noroi in mijlocul caruia se intinde o balta imbietoare, numai gata sa-ti spele rotile. Si ma las prada tentatiei si trec prin balta, doar ca balta se dovedeste ca tine la mine si nu mai vrea sa-mi dea drumul. Si iata-ma in mijlocul ei, oprit si dezechilibrat ma intid cit pot eu de mult in ea.

Buna cura asta cu noroi de Medias.

Iesim in cele din urma la asfalt. Copiii din sate iti intind mina in semn de salut, dau mina cu ei, sint foarte bucurosi. Mi-a placut atitudinea asta.

Sectuinea de plat n-ar trebui sa-mi faca probleme, dar noroiul adunat da. Asa ca sap in el, in timp ce pedalez, ca sa mai scap de povara.

Bazna. Ma opresc sa-mi ung lantul ca deja macina porumbul. Normal ca-mi aleg un loc minunat sa fac treaba asta. La 100 m de punctul de alimentare din cetate. Ma-sa!!!

Asa am facut doua opriri. De nervi nici nu pierd vremea. Arunc niste apa pe mine, pe bicicleta si in mine. Uit sa iau o glucoza. Uit sa-mi prind papucii in pedale si primele scari din cetate le-am coborit cu picioarele fluturind.

Urmeaza ultima urcare si din ce am auzit e cea mai dura. Dar mai este asa putin pina la final si asta ma incurajeaza sa uit de umezeala pe care o creaza padurea, ploile ce au trecut si soarele arzator. Noroiul este prezent si foarte alunecos. In sfirsit se vede virful. Ultima coborire. In fata mea un concurent care m-a depasit pe ultimii metri de urcare face slalom. Nici o sansa sa-l depasesc. Cararea este prea strimta si el nu face loc. Nici macar nu intentioneaza. La iesirea din padure drumul este mai larg asa ca o las sa curga si trec. Din pacate a fost prea tirziu si urmeaza trei kilometri de plat pe dig asa ca merge in spatele meu la trena. Buna treaba, ma gindesc ca iesim de aici si trecem linia de sosire impreuna ca doi prieteni buni. Cind ajung la drum insa ma vad obligat sa urc pe trotuar si el prinde drumul, imi multumeste si o taie inainte. Pina sa ma dezmeticesc eu ca sint singurul care se gindea la „terminatul in grup” el are niste lungimi de bicicleta inainte. La final a terminat cu 2 secunde in fata pe locul 11. Mda, asta este singurul minus al acestui maraton.

La 20 de minute dupa ce am terminat a venit o furtuna ce a umplut Mediasul cu apa asa ca sint bucuros ca am terminat in timp util.

Sigur n-am sa ratez editia urmatoare.

Multumesc sponsorului meu oficial: „my wife” pentru sprijin moral, financiar si al bicicletei cit timp mincam!!!

http://cristimaxman.multiply.com/

http://www.westend.ro/shutter/v/medias-medieval-marathon/

Vidolm-iada, tura cu temperatura

De mai multe saptamini Levy ne propune o iesire de week-end cu popas la Vidolm, la colega lui, Mirela. Tin sa multumesc Mirelei si parintilor ei pe aceasta cale pentru cazare si tratatie.

Vremea, atit de capricioasa in ultima vreme tine cu noi. Adica este senin, dar si foarte cald. Noroc ca am stabilit sa plecam la ora 19 cind deja e putin mai racoare. Am stabilit ca fetele sa mearga cu masina si bagajele si noi 5 venim peste creste pina in Vidolm.

Bagam fotoghin in masina, umflu mai tare roata fata la bita si da-i sa sune. Nu fac 200m ca roata este pe janta. Pana, futu-i! Bun start. O iau la pas pina la Levy acasa care ma primeste cu niste „urari de bine” pentru intirziere.

In cele din urma pornim spre Vidolm prin padurea Faget spre Ciurila, cu o coborire pe asfalt in Ciurila pina la drumul ce duce spre Cheile Turzii. Tragem tare sa recuperam din timp. Pina la Petrestii de Jos e asfalt, bun, de bagat pedala. Din Petresti ajungem pe suprafata noastra preferata, macadamul. Aici incepe de fapt trecerea „peste creste” pentru ca trebuia sa ajungem in Buru, pe Valea Ariesului. Montam fiecare ce becuri aveam la noi, faruri, lanterne, felinare cu petrol si alte ozn-uri si la lumina lor facem o coborire extraordinara spre Buru, pe un drum in serpentine si plin de pietre. Nu stiu de ce dar coboririle astea, facute la lumina frontalelor au un farmec aparte.

Si am mai descoperit ceva fantastic facut de frontale. Ochii ciinilor de la stina care stralucesc in noapte.

Pe la ora 23 ajunge in cele din urma la Vidolm, la locul de campare. Fetele deja au dat-o pe palinca cu miere. Intindem cortul si hai si noi la o bauturica mica. Ne intelegem la masa ca pe la ora 8 dimineata sa plecam.

Ne retragem la cort, la somn dar pentru Bea este prima data la cort, „de cind isi aduce aminte ea” iar eu n-am mai dormit la cort cam demultisor. Asa ca somnul a fost mai mult chinuit decit unul normal. Una peste alta mai si cinta „Cucul” pe la 6 fara un sfert si pune toata cabana in picioare. Mincare, cafea, hidratare. Nici nu mai tin minte daca m-am spalat, atit eram de buimac.

Tura de simbata este programata sa treaca prin Rimetea, Coltesti, Valisoara, Poiana Aiudului, Aiudul de Sus, Rimet, Bradesti, Huda lui Papara si apoi iar la cabana.

Desi am mai trecut prin Rimetea in trecut, de data aceasta am intilnit-o altcumva. Mult mai placuta si frumoasa. Este un sat extrem de bine ingrijit cu casute vechi bine intretinute. Nu m-am asteptat. Parca era alta lume acolo. Am continuat in jos, pe vale, pe linga Piatra Secuiului. Pacat ca era scaldata in soarele diminetii pentru ca in amurg ies pozele cele mai spectaculoase. Impreuna cu satul Rimetea, de la poale, combinatia este de basm.

Lasam acest peisaj in spate si continuam prin Coltesti, unde sus pe deal se vad ruinele cetatii Remetea. Cu alta ocazie am s-o vizitez, promit.

Drumul se intinde calm in fata noastra, asfaltul este bun in marea majoritate dar oricum nu prea ne intereseaza. Caldura incepe sa se faca simtita deja. La ora 8 dimineata cind am pornit erau 21 de grade, acum nici nu vreau sa ma gindesc cite grade sint deja. E ora 11 si ajungem in cheile Valisoarei. O poza, doua si aici si o intindem mai departe ca avem cale lunga in fata. Dupa 40 de km de cind am plecat ajungem in Poiana Aiudului unde viram la dreapta pentru a ajunge la adevaratul traseu propus. De aici incepe distractia. Asfaltul s-a terminat dar drumul este extraordinar, exact ce ne dorim. Mai putin caldura. Cred ca deja sint 32 de grade afara. Partea frumoasa este ca de aici incepe urcarea. Una lina dar lunga al dracu. 25 de kilometri de urcat. Pauzele sint tot mai dese si pe cit posibil unde este umbra mai neagra. Gasim orice motiv sa mai facem o pauza. Andrei si Zoli sint terminati. Ii incurajam cum putem dar urcarea nu se mai termina. Drumul pietruit pare desprins din peisajul dobrogean. Praful se ridica la orice miscare.

Din curiozitate intreb si eu cite grade sint afara. 42 de grade aud. Ramin timpit. N-am mai pedalat niciodata la asemenea temperatura.

Spre norodul nostru se intrevede virful. Primul dintre ele dupa cum urma sa aflu mai tirziu. Eu cu Levy ajungem primii. Noi si poate „urarile de bine” din partea celorlalti. Izvor. Beau un bidon intreg de apa dintr-un foc, desi pe al meu inca nu-l terminasem.

Aici am cam sovait sa mai pornim la drum dar trebuia. Asa cum calatorului ii sde bine cu drumul noua ne sade bine ... tot cu drumul. Trecem in viteza prin Rimeti, un sat mic de munte, dupa parerea mea cred ca cel mai mic ca eu am vazut doar Cooperativa (sau magazinul satului), scoala, dispensarul si Politia in acelasi loc. Ma uit si acum pe Google Earth si nu vad mai multe asezari. Unde dracu-s restul caselor?

Ceea ce m-a atras in sat a fost arhitecturra scolii, total nepotrivita pentru un sat de munte. Parea mai mult un bungalou din piatra. N-am vreme sa ma intorc pentru ca savuram cu totii din plin aceasta coborire. Nu pentru multa vreme ca drumul incepe sa urce iar. Noroc ca este o urcare scurta. 3 kilometri, dar care pentru Andrei au fost aproape finish-ul. Urla dupa o lamiie care din fericire se afla la mine in rucsac. Ii dam o mina de ajutor si sus cu el in deal. De aici distractie, urmeaza doar coboriri, dintre care unele foarte tehice pe care, bineinteles ca le-am parcurs pe linga bita deoarece aveam frina doar pe fata. Cea de pe spate era ca si inexistenta. Au fost coboriri prin iarba inalta, coboriri pe drumuri de pamint, pe drumuri pietruite si prin padure chiar pe pietre.

Dupa ce-am incins frinele bine ajunge si la Huda lui Papara. De acum incolo am sa port respect pentru cuvintul „huda”. Pina acum il asociam cu ....

Pe la ora 7 seara si dupa 80 de kilometri ajungem din nou la asfalt cu directia Vidolm. Mai aveam cam 13 kilometri pina acasa. O tinem intins, pedalare destul de in ritm, cu 32-34 la ora. Stau in spatele lui Florin, la „aspiratie”, il las pe el sa ma duca. Dar fereste o groapa in asfalt si eu o musc. Rau. In doi metri sint pe janta. Fuck, iar pana!!! Fuck, mai erau 5 km!!! Rapid, desfacut, pus petece, umflat si catre cabana. Am ajuns si ne-am pus pe facut mincare si baut bere si vin. Buna treaba!!!

Fetele au avut o tura mai scurta, de doar 30 km dar la caldura aia toata stima pentru ele.

A doua zi am pornit catre casa, usurel ca deja nu mai puteam ...

In total au fost cam 210 km cu tot ce ne-am dorit de la o tura: pedalat pe intuneric la frontale, trezit in zori de zi, caldura mare, catarari frumoase, coboriri pe masura si o mica ploaie in timp ce ne intorceam in Cluj.

Multumesc trupei de biciclari: Levy guru, „Cucul” nostru, Florin, Andrei, Zoli si vecinilor nostri care la ora 12 noaptea s-au gindit totusi sa-si mute cheful in casa.

Ne vedem la Medieval.

A, poze in link-urile de mai jos.
http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/47/06.12.2010_Vidolm
http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/ClujCiurilaBorzestiBuruVidolmRimeteaAiudRametBradestiPosagaVidolmBuruBorzestiPetresti#
http://picasaweb.google.com/andrei44coman/Iunie2010#

RAAHAA!!!

Ultima data cind l-am vazut faceam inca schimburi de timbre prin fata blocului. Timbre din acelea fara stampila, ca erau mai cautate.
Cine-l avea atunci, in editia franceza avea respectul tuturor. Revista trecea din mina in mina precum ceva sacru. Nici o pagina nu era vandalizata, totul se petrecea in deplina liniste si piosenie.
Si acum iata-l ca se reintoarce. Eroul blond, fiul adoptiv al lui Crao, aparatorul semenilor lui, luptatorul neinfricat, ultimul din tribul sau: RAHAN!

Exista viata dupa Bacalaureat?

NU! Clar ca nu exista. Dovada clara.
Cel putin pentru unii care au ajuns chiar si la facultate si sint bursieri. Am dat peste poza asta pe forumul ciclism.ro si ochii mei au luat-o la goana. Inca stau si ma uit la poza si nu pot sa cred ca un bursier in timpul unui protest poate sa-si ceara bursa inapoi in modul in care o face individul de mai sus. Oare ce specialist o sa iasa din el? Ca toti specialistii Romaniei de azi?
Ii doresc sa lupte in continuare. De la coada hirletului!

Preluca - Cronica de cursa … dezastru

Am ajuns, am participat, am terminat … cu greu.

Am decis sa mergem in dimineata concursului deoarece vremea a fost cam capricioasa toata saptamina si tabara de corturi era amplasata cam aiurea.

Nimic nu prevedea ce se va intimpla.

Trupa, aceeasi Levy, Florin, eu si cu Oli de la Maros in frunte. Ne inscriem, eu tot la traseul lung, in ciuda insistentelor lui Levy. “Banditul” insa il convinge pe Florin sa mearga la scurt. Asta este. Sint singur si pregatit. Inainte de start aud o vorba cum ca Michael Schumacher mergea la veceu inainte de cursa pentru a fi mai usor. Imi trec prin cap si vorbele lui Kimi “I was having a shit” si atit a fost, ma trece si pe mine. Mai este vreme pina la start asa ca dus am fost sa ma eliberez. Pe cind ies, toata lumea era aliniata asa ca ultima linie la start imi este dedicata. Ei, las ca trag pe primi metri si depasesc.

Se aude un „Start” subtire, plutonul o ia din fata mea, pornesc, trag tare si pina la prima intersectie deja depasisem jumatate de pluton.

Traseul, ideal pentru noua mea furca, singurele de care ma indoiesc sint pinioanele si lantul care erau si ele noi si nici macar n-am apucat sa le invirt putin. Incepe prima urcare, o iau domol ca mai sint kilometri destui in fata. Virf, coborire buna, pe asfalt. Vad la baza lumea ca se agita, toti fac semne sa o iau la stinga. In sfirsit intram pe drum adevarat. O scurta coborire si dau fata cu prima urcare adevarata. Inca totul merge bine, lant, pinioane, furca, picioare. Mai putin schimbul pe foaia din mijloc care da rateuri. Nici o problema, decid sa nu o mai folosesc. Ajung la km 13 si simt ceva la piciorul drept. Crampe? Deja? Nu se poate, e prea devreme. Fac o mica greseala pe o piatra, pun piciorul jos si atunci o simt in deplinatatea puterilor ei. Prima crampa. Trec cu vederea deoarece am mai avut din astea si stiam ca-s trecatoare. Intradevar, trece. Si se muta la piciorul sting.

Fuck! Nu-i a buna.

Dar sint bagat in concurs asa ca am sa continui. Doar de asta am venit pina aici, nu sa ma las dupa ce am pedalat doar 18 km. Ajung in final in virf si incerc sa imi relaxez muschii dar insa este o coborire care te solicita. Eram cu Florin in acelasi grup. Pierdem marcajele pentru prima data. Decid sa ma iau dupa GPS si alte urme. Deja am devenit vinator, nu ciclist. Gropi, noroi, primele avertismente date de participanti cazuti. Dar le ignor si ma duc in stilul meu. Vreau sa recuperez pe coboriri macar.

Incepe iar urcarea, cea de-a doua ca dificultate. Crampele se muta de la un picior la altul. Traseul curge pe linga un piriu. Mor de sete, mi-e o pofta teribila de apa rece de la izvor dar nu vad nici macar o urma de izvor. Vine si km 30 unde traseul scurt se desparte de al meu. 3km mai sus disting o fata cunoscuta. Adela, sotia lui Levy. Il astepta sa-i faca poza dar nu prea are noroc. Au fost indrumati gresit. Norocul meu. Au apa la ei. Alimentez si ii dau bice. Simt cum, citeodata, muschii imi tin picioarele drept si eu nu le mai pot controla. Le fortez, le implor sa terminam cursa.

Stiam ca la un moment dat traseul este ca o bucla si as putea sa abandonez si sa ma retrag la punctul de alimentare. Km 34, vad punctul de alimentare dar decid sa continui. Iar. Ce dracu, am mers 35km mai pot inca 50. Pentru ca atunci stiam ca traseul are doar 86 km din care ultimii 10 pe coborire. Deci, 40 km pot fi facuti ca si pina in momentul asta. O noua coborire, lunga si odihnitoare de data aceasta. Punct de alimentare. Apa, banane, glucoza, poate imi trec crampele. De aici traseul este in mici urcusuri si coboriri, frumos. Se vede si Baia Mare in zare. Inca mai pot pedala asa ca ii dau blana. In spatele meu un participant care ma ajunsese la ultimul punct de alimentare. Stam impreuna o buna bucata de drum si la un moment dat il intreb: „Auzi, tu ai mai vazut vreun marcaj?”. Raspunsul este negativ, normal. Ne ratacisem. Noroc ca imi incarcasem traseul dat de organizatori pe GPS asa ca in timp ce traseul rula prin vale noi stam deasupra lui citiva kilometrim pe creasta. Ca sa ajungem iar in traseu coborim prin padure, pe jos, pe bicicleta, cum putem. E cazul si pentru prima trinta. A fost usoara, mama lor de SPD-uri!

Atingem traseul, fericire, pedalam iar cu spor dar nu pentru multa vreme pentru ca traseul la km 54 ne pune in fata cea mai mare surpriza. O catarare cu bicicleta in spate pe stinci. Am vazut pozele de pe traseu dar crezusem ca este o gluma. Nici macar nu ma chinui sa ocolesc baltile si noroaiele. Pantofii mi-au intrat pina in creier, cu tot cu placute.

Ajung sus. Sintem vreo 4 participanti adunati aici si ploaia incepe sa isi faca simtita prezenta. In picioare crampele s-au unit doar intr-una singura si face vizite pe la toti muschii din picioare. Gamba, pulpa, gamba, pulpa.

Ca si cum n-as fi avut nici o problema pina acum lantul se gindeste sa dea si el rateuri. Urla ca o moara si se blocheaza de cite ori aveam nevoie de mai multa forta. Folosesc apa din bidon sa-l spal. Functioneaza mai bine acum. Prin satul prin care trecem vad o masina care ne saluta cu marcajele de pe traseu. Ma gindesc ca-s organizatorii. N-am dreptate, sint acele specimene de homo sapiens care n-au reusit sa se desprinda de ramura maimutelor. Se iau si dupa noi claxonind cu putere. Ce dracu se faceau daca nu era dotata masina cu claxon?

Pe la km 65 apare si ultimul punct de alimentare. Este chiar inainte de ultima urcare si cea mai grea. Intreb cit de lunga este urcarea. 6km. Apoi aflu si ca traseul are de fapt 94 km nicidecum 86. Ok, deci si urcarea asta n-are 6km. N-am ce face, am tras pina aici asa ca am sa continuu. Mai pe linga, mai pe bita dar am in cap un singur lucru, sa termin. Lantul face scheme iar, noroc ca am apa in bidon ca sa-l mai spal.

Ma tirasc pe drum, ca pedalat nu se poate numi. Cei 6 km de urcare se termina, dar numai kilometri ca urcare o tine tot asa inca vreo 5. Psihic, urcarea asta te distruge pentru ca vezi virful, il atingi si realizezi ca de acolo inca mai urca. Pur si simplu, ma tirasc pe drum. Cam de vreo 4 ori o tine tot asa incit in momentul cind am ajuns chiar in virf nici nu credeam. Ma asteptam sa mai urce inca putin, doar putin, asa de distractie.

In sfirsit pe la km 80 se termina urcarea. La alte maratoane aici este finish-ul. Ploaia cade acum destul de bine. Nu ma obosesc sa-mi iau foita de ploaie pe mine, stiu ca mai am putin asa ca o tin la vale. Sint indrumat de un domn de la serviciul Maltez s-o iau usor la coborire ca-i abrupt si noroi. Cine mai are vreme de gindit?

Pe casca auzeam ploaia in ropote. Coborirea ma solicita, dar este frumoasa. Pina ma vad imprastiat pe jos, in noroaie. Am prins o urma din care n-am putut iesi la timp asa ca ma aleg cu niste zgirieturi pe cot si picior dar n-am nimic. Singele imi ajunge pina la pantofi dar nu simt nimic. Stiu ca sint doar niste zgirieturi. Ies la asfalt si recunosc zona. Sint aproape de finish.

Am terminat!!! Cu greu, foarte greu, dar am terminat si in momentul asta pentru mine asta conteaza.

Dupa ce-am baut o bere si am dat-o afara in 5 minute mi-am revenit. Am urcat bicicleta pe masina, l-am felicitat pe Levy pentru locul I, ne-am adunat cu totii si am taiat-o acasa.

A fost frumos, incitant dar parca ar fi fost mai placut fara „simfonia crampelor”.

Urmeaza Medievalul.

citeva poze gasiti pe aici pe undeva: http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/MTBPreluca15052010#

Preluca Marathon

Mai sint 5 zile. Primul maraton pe anul acesta pentru mine. Nu ma simt deloc pregatit si vremea de afara nu ma ajuta cu nimic. Poate nu trebuia sa spun asta, poate citesc sponsorii mei si se retrag cu totii!!!

Am sa incerc totusi sa nu ma fac de rusine, nici pe mine nici pe ei. Levy ne-a tradat, se duce la tura scurta. Am ramas eu cu Florin la tura lunga. Dar o sa avem poze, cel putin asa ne-a promis Levy.

Sper sa nu mai ploua mult ca n-am nici un chef sa schimb cauciucurile, imi place enorm de mult sa ma dau cu cele pe care le am acum.

Azi iesim la o tura pe varianta ocolitoare a Clujului, pe la nord. Dupa asta poate voi fi mai pregatit.

Pe dracu, sint pregatit, abia astept si toti sponsorii mei sint in numar de 0.

Ne vedem la Preluca, apoi mai si postam ceva pe blog.

Tura de judet

Este un blog de ture, asa ca ia de aici ...

Ca tot am avut liber de 1 Mai ne-am gindit, noi, trei prieteni: Levy „liderul”, Florin si eu, sa tragem o tura putin mai lunga decit cele pe care le-am facut pina acum. Ne gindeam la o tura de cam 160-180 km care sa strabata judetul Cluj prin Marisael, Belis, Huedin si inapoi catre casa, adica in Cluj. Mi se parea totusi o tura cam anosta asa ca am venit cu o propunere catre “liderul nostru preaiubit”. Am pomenit de Poiana Horea si Albac. Atit mi-a trebui, ideea fiind rapid rumegata si aprobata. Un singur amanunt ne-a scapat. Sa-l informam si pe cel de-al treilea membru al echipei care a aflat dimineata despre noul traseu dar bineinteles avea o cu totul o alta imagine despre cum se va desfasura tura noastra.

Zis si facut, pornim la ora 8 din Cluj catre Gilau cu destinatia Tarnita. Ritm usor sa nu obosim din primii kilometrii. Drumul il stim pe de rost, doar l-am facut de atitea ori. Coada lacului Tarnita si imprejurimile nu mai sint demult necunoscute pentru noi, stim si ca urmeaza “celebra” urcare spre Marisel asa ca decidem sa facem o mica pauza de 10 minute. Primii 5 km din urcare sint cei mai grei, panta este constanta si dreapta asa ca vezi tot timpul ca mai ai inca de urcat. Dar ii cunoastem si pe astia asa ca incet, incet ajungem in sat in Marisel cu cap compas Crucea lui Avram Iancu. Drum lejer aici, dar plin de mizerie si pamint asa ca fiecare masina ce trecea pe linga noi ne aducea aminte sa nu mai visam la padurea verde, in care eram de fapt, si aer curat. Trecem si peste asta caci in 2-3 km ajungem la cruce si stim ca intram in elementul nostru, cel putin pentru o perioada. Am optat sa nu continuam drumul pe asfalt ci sa mai urcam putin si apoi sa mergem pe un forestier. Din pacate acesta este cam scurt asa ca ajungem din nou la asfalt, spre Poiana Horea. Coborire usoara. Avem deja 65 km inregistrati la bord asa ca decidem sa facem o pauza mai lunga putin de alimentare si studiere harta. Pomenim ceva de traseul de intoarcere acasa care urma sa treaca prin Iara. In acel moment cel de-al treilea din trupa realizeaza care este traseul si cam cit mai este de pedalat. Cadere psihica. Noroc ca sintem hotariti. Daca tot am pornit sintem decisi sa si terminam treaba asta.

Fara sa mai zabovim, pornim la drum si in scurt timp ajungem in Poiana Horea. Peisajul deja se schimba, asfaltul se termina si noi trecem printr-un sat care si-a pastrat farmecul sau de sat romanesc. Case de lemn, potrivite pentru nevoia sateanului si nu pentru a avea cit mai multe camere, oameni binevoitori care te saluta cind treci pe linga ei si te intreaba „Incotro baieti?” si-ti spun „Drum bun”.

GPS-ul arata in fata o usoara urcare, de la 1.100 de metri cam pina la 1.300. Am trecut fara sa o simtim. Natura ne oferea la fiecare pedala un peisaj tot mai spectaculos asa incit dupa aproximativ 80 km de la Cluj am ajuns in virful catararii, in apropiere de Matisesti.

Pauza. Mincat ceva. Sunat neveste, prietene sa stie ca sintem ok, c-am prins o farmitura de semnal. Urmeaza distractia. Din acest punct urmeaza doar sa coborim. Pentru inceput o coborire de 10 km cu panta si de 12% in unele locuri. Matisesti cred ca este satul cel mai intins pe care l-am vazut vreodata. La intrare in sat GPS-ul imi arata ca mai avem inca 6 km pina in centrul lui, iar pe dealurile din jur doar case rasfirate cit vedeai cu ochii. Totul este verde imprejur. Drumul impecabil, asfaltat din centrul satului, dar curat, fara praf, ingust cit sa incapa doar o masina. Drum tipic satelor de munte.

Nu facem altceva decit sa coborim acum: Horea, Rusesti trec pe linga noi si in Albac ajungem in DN75. De aici dam de putin greu caci vintul ne joaca feste si bate in rafale scurte din fata.

In Campeni ne decidem ca e timpul pentru o pauza putin mai lunga. Avem deja peste 120km facuti, asa ca merge un mic cu mustar, ca doar este 1 Mai. Ne despartim cu greu de masa si ne punem din nou la drum. Un panou ne arata ca mai avem pina in Cluj ceva de pedalat. Cam 115 km. Este ok, noroc ca drumul este in coborire usoara. Vintu’ ma-sii!!!

Asa trecem, impreuna cu Ariesul care curge pe linga noi, prin Bistra, Baia de Aries, Salciua de Sus si de Jos, Vidolm. Noroc ca peisajul este neschimbat. Dealuri verzi, pomi infloriti, creste care in bataia soarelui din amurg incep sa capete o culoare portocalie.

In sfirsit ajungem la intersectia care ne duce spre Iara, Lita si apoi Cluj. Nu stiu de ce spun „in sfirsit” pentru ca de aici mai avem cam 45 km si putem sa spunem „adio” drumului in coborire. Una peste alta ne intimpina un drum groaznic, plin de praf incit farurile noastre lumineaza in noapte ca „sabia lu’ Vader”. Oboseala deja este mai presus de ceea ce am crezut ca vom suporta si mai urmeaza doua urcari nenorocite. Asa ca vine in discutie ideea de a chema masina de asistenta in calea noastra. Florin e terminat, nici eu nu stau mai bine. Doar Levy mai are inca pofta de pedalat. De unde mai are omul asta suflu nu inteleg.

Sunam, masina porneste in calea noastra, Levy „liderul neinfricat” o taie inainte. El a facut 235 km, noi ne-am intilnit cu sotia mea in Lita dupa 213 km de pedalat si 11 ore si jumatate de stat in sa.

A fost incredibil. Combinatia ideala: greu dar frumos.

Poze: http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/45/01.05.2010_..._plimbarica_de_simbata

http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/235Km1137OreInSaTarnitaPoianaHoriCampeniBuruSavadisla#

O alta viziune:

http://xcbikers.blogspot.com/2010/05/de-mult-am-tot-copt-o-iesire-cu-multi.html#more

Track:

http://www.gpsies.com/map.do?fileId=tgqpjjzyonjmvlfs

Deja am in cap inca un traseu, de data aceasta de 200 km doar.

Ginduri - o parte

Daca tot am inceput sa scriu, m-am gindit sa ma gindesc sa astern un gind despre tara: saraca scumpa noastra tara nu o sa mearga niciodata bine atita vreme cit comunitatea de COCALARI este mai mare decit comunitatea de biciclisti.

Salutare, popor pe bicicleta

Nu-mi doresc ca acest blog sa fie un alt blog despre biciclete, vreau doar sa fie despre viata, viata mea si a familiei mele, calare pe bicicleta si pe linga.

Asa ca vor fi subiecte multiple postate in acest blog si sper ca vor fi interesante. Daca nu, chiar nu ma intereseaza.

Asa ca: nu uita, oricit ai urca, odata si odata tot trebuie sa cobori!!!