Medievalul la a sasea editie - "cea cu noroi"

La Bazna

Desi a trecut ceva vreme de cind am participat la Medievalul de la Medias inca ma mai gindesc la acest marathon ca si cum ar fi fost ieri. A fost unul dintre maratoanele la care daca nu paticipam m-as fi urit tot anul acesta … pentru ca la anu’ sigur nu l-as mai fi ratat. Si nici nu am de gind sa-l ratez la anul care vine.

Am pornit cu ceva emotii mai ales ca materialul tehnic refuza sa ma asculte. Aveam urechea de schimbator indoita, asa ca una noua, luata vinerea, inainte de concurs, a fost obligatorie. Apoi regleaza schimbatorul sa functioneze. Placutele spate erau si ele noi. Ce mai, totul era nou dar nu stiu cit de bine reglat. Asta este, n-am venit pentru podium ci pentru distractie.

Asa ca simbata la 6 dimineata, cu porc, cu purcel, am bagat bicile in masina, iepurele l-am pupat dar l-am lasat acasa si arde-o spre Medias. Acolo lume multa din toate colturile tarii, chiar un colt ratacea prin Ungaria cum aveam sa aflu.

Echipare, mincare, tura de incalzire si fuga la buda, ca asa fac „marii campioni” ca sa fie mai usori. Imi zic ca iar ratez startul asa cum am facut si la Preluca. Noroc ca mai aveam vreme.

Pup nevasta si ma asez in mijloc de pluton.

Dupa cafteala su sabii a unor cavaleri moderni se da si startul. Unul lansat in spatele masinii de Politie (bravo baieti, ati fost de nota 10!) deoarece treceam prin tot Mediasul. Imi pun in cap sa nu fortez de la bun inceput, ca doar nu mai am chef de crampe iar ca la Preluca. Dar plutonul se cam intinde, cei din fata cam gonesc asa ca intind muschii si da-i pedala sa ajung mai in fata la prima urcare. Bun gind pentru ca urcarea asta i-a cam dat pe toti jos din sa. A inceput noroiul. Incerc sa nu merg pe unde merge toata lumea asa ca depasesc ceva populatie. Unde-i oare Levy, unde-i Florin? Nu stim nici unul de celalalt. Am reusit sa ies putin din plutonul care impingea bitele la deal asa ca e timpul sa ma sui in sa si sa va spui povestea asa ...

Asa cum nu trebuie, pentru ca alternata dintre urcari si coboriri dublata de intrarile si iesirile din padure a fost formidabila. Nu apucai sa te plictisesti deloc. Pacat ca traseul a fost tratat cu noroi, un lut lipicios care a facut multe victime. Surprinzator, bita nu are nici o problema, merge ceas. Pe una dintre urcari il vad pe Florin in fata. Il ajung si stam o vreme impreuna pina aud un zgomot ciudat. What the fuck? Scaunul misca. Acum te-a apucat? Ok, pauza mica, 1 minut cit sa-l string. Chiar inainte de primul punct de alimentare.

Masa copioasa: juma de banana si o apa si la pedala iar. Pedala doar citeodata, ca alta data ma cam adunam de prin noroaie. Foarte greu de controlat bicicleta era. Foarte greu de pedalat era.

Il vad din nou pe Florin asa ca maresc putin ritmul ca s-o tinem impreuna asa ca la coborirea dinainte de a ajunge la drumul ce duce la Romanesti eram iar impreuna. Acum inteleg de ce pe harta la punctul asta de control ii spune „Salvare”.

Stam citiva kilometri buni impreuna decisi sa mergem in grup. Nu ne-am inteles dar cum nu „aspiram” nici unul la podium ...

Numai ca planul de acasa nu corespunde cu cel din tirg si urcarea care vine sparge multe grupuri. Noroiul era peste tot pe bicicleta si drumul nu ma ajuta cu nimic. Ba mai rau. Rotile erau deja duble si la latime si la greutate asa ca prima balta ivita in cale imi da o idee. Cum ar fi sa trec eu prin ea? Si uite asa scap de o parte din noroi. Un ciclist de la Geiger ma vede si formam un trenulet prin toate baltile care ne ieseau in cale. Uite asa am mai dapasit ceva concurenta. Un lucru cred ca nu ne-a venit in cap, faptul ca lantul se va umple de noroi si el si o sa faca pe nebunul. Si a facut!

Si atunci cind ai mai mare nevoie. Ma vad obligat sa urc o panta usoara pe jos. Aici este momentul in care Florin ma scapa din vedere, ma confunda cu un alt concurent si o ia inainte.

Mai imping de ea, mai ma urc pe ea, ma mai intelege si ea si uite asa sintem iar pe coborire, una pe care nu o sa o uit. Eram in mijlocul pasunii, se vedea doar o mica dira de roti de la cei din fata dar de ratacit nu aveai cum. Pe pajiste tronau sagetile albe care te dirijau catre final. Pacat ca a fost asa scurta plimbarea asta pe pasune pentru ca vine iar drumul cu noroi in mijlocul caruia se intinde o balta imbietoare, numai gata sa-ti spele rotile. Si ma las prada tentatiei si trec prin balta, doar ca balta se dovedeste ca tine la mine si nu mai vrea sa-mi dea drumul. Si iata-ma in mijlocul ei, oprit si dezechilibrat ma intid cit pot eu de mult in ea.

Buna cura asta cu noroi de Medias.

Iesim in cele din urma la asfalt. Copiii din sate iti intind mina in semn de salut, dau mina cu ei, sint foarte bucurosi. Mi-a placut atitudinea asta.

Sectuinea de plat n-ar trebui sa-mi faca probleme, dar noroiul adunat da. Asa ca sap in el, in timp ce pedalez, ca sa mai scap de povara.

Bazna. Ma opresc sa-mi ung lantul ca deja macina porumbul. Normal ca-mi aleg un loc minunat sa fac treaba asta. La 100 m de punctul de alimentare din cetate. Ma-sa!!!

Asa am facut doua opriri. De nervi nici nu pierd vremea. Arunc niste apa pe mine, pe bicicleta si in mine. Uit sa iau o glucoza. Uit sa-mi prind papucii in pedale si primele scari din cetate le-am coborit cu picioarele fluturind.

Urmeaza ultima urcare si din ce am auzit e cea mai dura. Dar mai este asa putin pina la final si asta ma incurajeaza sa uit de umezeala pe care o creaza padurea, ploile ce au trecut si soarele arzator. Noroiul este prezent si foarte alunecos. In sfirsit se vede virful. Ultima coborire. In fata mea un concurent care m-a depasit pe ultimii metri de urcare face slalom. Nici o sansa sa-l depasesc. Cararea este prea strimta si el nu face loc. Nici macar nu intentioneaza. La iesirea din padure drumul este mai larg asa ca o las sa curga si trec. Din pacate a fost prea tirziu si urmeaza trei kilometri de plat pe dig asa ca merge in spatele meu la trena. Buna treaba, ma gindesc ca iesim de aici si trecem linia de sosire impreuna ca doi prieteni buni. Cind ajung la drum insa ma vad obligat sa urc pe trotuar si el prinde drumul, imi multumeste si o taie inainte. Pina sa ma dezmeticesc eu ca sint singurul care se gindea la „terminatul in grup” el are niste lungimi de bicicleta inainte. La final a terminat cu 2 secunde in fata pe locul 11. Mda, asta este singurul minus al acestui maraton.

La 20 de minute dupa ce am terminat a venit o furtuna ce a umplut Mediasul cu apa asa ca sint bucuros ca am terminat in timp util.

Sigur n-am sa ratez editia urmatoare.

Multumesc sponsorului meu oficial: „my wife” pentru sprijin moral, financiar si al bicicletei cit timp mincam!!!

http://cristimaxman.multiply.com/

http://www.westend.ro/shutter/v/medias-medieval-marathon/

Preluca - Cronica de cursa … dezastru

Am ajuns, am participat, am terminat … cu greu.

Am decis sa mergem in dimineata concursului deoarece vremea a fost cam capricioasa toata saptamina si tabara de corturi era amplasata cam aiurea.

Nimic nu prevedea ce se va intimpla.

Trupa, aceeasi Levy, Florin, eu si cu Oli de la Maros in frunte. Ne inscriem, eu tot la traseul lung, in ciuda insistentelor lui Levy. “Banditul” insa il convinge pe Florin sa mearga la scurt. Asta este. Sint singur si pregatit. Inainte de start aud o vorba cum ca Michael Schumacher mergea la veceu inainte de cursa pentru a fi mai usor. Imi trec prin cap si vorbele lui Kimi “I was having a shit” si atit a fost, ma trece si pe mine. Mai este vreme pina la start asa ca dus am fost sa ma eliberez. Pe cind ies, toata lumea era aliniata asa ca ultima linie la start imi este dedicata. Ei, las ca trag pe primi metri si depasesc.

Se aude un „Start” subtire, plutonul o ia din fata mea, pornesc, trag tare si pina la prima intersectie deja depasisem jumatate de pluton.

Traseul, ideal pentru noua mea furca, singurele de care ma indoiesc sint pinioanele si lantul care erau si ele noi si nici macar n-am apucat sa le invirt putin. Incepe prima urcare, o iau domol ca mai sint kilometri destui in fata. Virf, coborire buna, pe asfalt. Vad la baza lumea ca se agita, toti fac semne sa o iau la stinga. In sfirsit intram pe drum adevarat. O scurta coborire si dau fata cu prima urcare adevarata. Inca totul merge bine, lant, pinioane, furca, picioare. Mai putin schimbul pe foaia din mijloc care da rateuri. Nici o problema, decid sa nu o mai folosesc. Ajung la km 13 si simt ceva la piciorul drept. Crampe? Deja? Nu se poate, e prea devreme. Fac o mica greseala pe o piatra, pun piciorul jos si atunci o simt in deplinatatea puterilor ei. Prima crampa. Trec cu vederea deoarece am mai avut din astea si stiam ca-s trecatoare. Intradevar, trece. Si se muta la piciorul sting.

Fuck! Nu-i a buna.

Dar sint bagat in concurs asa ca am sa continui. Doar de asta am venit pina aici, nu sa ma las dupa ce am pedalat doar 18 km. Ajung in final in virf si incerc sa imi relaxez muschii dar insa este o coborire care te solicita. Eram cu Florin in acelasi grup. Pierdem marcajele pentru prima data. Decid sa ma iau dupa GPS si alte urme. Deja am devenit vinator, nu ciclist. Gropi, noroi, primele avertismente date de participanti cazuti. Dar le ignor si ma duc in stilul meu. Vreau sa recuperez pe coboriri macar.

Incepe iar urcarea, cea de-a doua ca dificultate. Crampele se muta de la un picior la altul. Traseul curge pe linga un piriu. Mor de sete, mi-e o pofta teribila de apa rece de la izvor dar nu vad nici macar o urma de izvor. Vine si km 30 unde traseul scurt se desparte de al meu. 3km mai sus disting o fata cunoscuta. Adela, sotia lui Levy. Il astepta sa-i faca poza dar nu prea are noroc. Au fost indrumati gresit. Norocul meu. Au apa la ei. Alimentez si ii dau bice. Simt cum, citeodata, muschii imi tin picioarele drept si eu nu le mai pot controla. Le fortez, le implor sa terminam cursa.

Stiam ca la un moment dat traseul este ca o bucla si as putea sa abandonez si sa ma retrag la punctul de alimentare. Km 34, vad punctul de alimentare dar decid sa continui. Iar. Ce dracu, am mers 35km mai pot inca 50. Pentru ca atunci stiam ca traseul are doar 86 km din care ultimii 10 pe coborire. Deci, 40 km pot fi facuti ca si pina in momentul asta. O noua coborire, lunga si odihnitoare de data aceasta. Punct de alimentare. Apa, banane, glucoza, poate imi trec crampele. De aici traseul este in mici urcusuri si coboriri, frumos. Se vede si Baia Mare in zare. Inca mai pot pedala asa ca ii dau blana. In spatele meu un participant care ma ajunsese la ultimul punct de alimentare. Stam impreuna o buna bucata de drum si la un moment dat il intreb: „Auzi, tu ai mai vazut vreun marcaj?”. Raspunsul este negativ, normal. Ne ratacisem. Noroc ca imi incarcasem traseul dat de organizatori pe GPS asa ca in timp ce traseul rula prin vale noi stam deasupra lui citiva kilometrim pe creasta. Ca sa ajungem iar in traseu coborim prin padure, pe jos, pe bicicleta, cum putem. E cazul si pentru prima trinta. A fost usoara, mama lor de SPD-uri!

Atingem traseul, fericire, pedalam iar cu spor dar nu pentru multa vreme pentru ca traseul la km 54 ne pune in fata cea mai mare surpriza. O catarare cu bicicleta in spate pe stinci. Am vazut pozele de pe traseu dar crezusem ca este o gluma. Nici macar nu ma chinui sa ocolesc baltile si noroaiele. Pantofii mi-au intrat pina in creier, cu tot cu placute.

Ajung sus. Sintem vreo 4 participanti adunati aici si ploaia incepe sa isi faca simtita prezenta. In picioare crampele s-au unit doar intr-una singura si face vizite pe la toti muschii din picioare. Gamba, pulpa, gamba, pulpa.

Ca si cum n-as fi avut nici o problema pina acum lantul se gindeste sa dea si el rateuri. Urla ca o moara si se blocheaza de cite ori aveam nevoie de mai multa forta. Folosesc apa din bidon sa-l spal. Functioneaza mai bine acum. Prin satul prin care trecem vad o masina care ne saluta cu marcajele de pe traseu. Ma gindesc ca-s organizatorii. N-am dreptate, sint acele specimene de homo sapiens care n-au reusit sa se desprinda de ramura maimutelor. Se iau si dupa noi claxonind cu putere. Ce dracu se faceau daca nu era dotata masina cu claxon?

Pe la km 65 apare si ultimul punct de alimentare. Este chiar inainte de ultima urcare si cea mai grea. Intreb cit de lunga este urcarea. 6km. Apoi aflu si ca traseul are de fapt 94 km nicidecum 86. Ok, deci si urcarea asta n-are 6km. N-am ce face, am tras pina aici asa ca am sa continuu. Mai pe linga, mai pe bita dar am in cap un singur lucru, sa termin. Lantul face scheme iar, noroc ca am apa in bidon ca sa-l mai spal.

Ma tirasc pe drum, ca pedalat nu se poate numi. Cei 6 km de urcare se termina, dar numai kilometri ca urcare o tine tot asa inca vreo 5. Psihic, urcarea asta te distruge pentru ca vezi virful, il atingi si realizezi ca de acolo inca mai urca. Pur si simplu, ma tirasc pe drum. Cam de vreo 4 ori o tine tot asa incit in momentul cind am ajuns chiar in virf nici nu credeam. Ma asteptam sa mai urce inca putin, doar putin, asa de distractie.

In sfirsit pe la km 80 se termina urcarea. La alte maratoane aici este finish-ul. Ploaia cade acum destul de bine. Nu ma obosesc sa-mi iau foita de ploaie pe mine, stiu ca mai am putin asa ca o tin la vale. Sint indrumat de un domn de la serviciul Maltez s-o iau usor la coborire ca-i abrupt si noroi. Cine mai are vreme de gindit?

Pe casca auzeam ploaia in ropote. Coborirea ma solicita, dar este frumoasa. Pina ma vad imprastiat pe jos, in noroaie. Am prins o urma din care n-am putut iesi la timp asa ca ma aleg cu niste zgirieturi pe cot si picior dar n-am nimic. Singele imi ajunge pina la pantofi dar nu simt nimic. Stiu ca sint doar niste zgirieturi. Ies la asfalt si recunosc zona. Sint aproape de finish.

Am terminat!!! Cu greu, foarte greu, dar am terminat si in momentul asta pentru mine asta conteaza.

Dupa ce-am baut o bere si am dat-o afara in 5 minute mi-am revenit. Am urcat bicicleta pe masina, l-am felicitat pe Levy pentru locul I, ne-am adunat cu totii si am taiat-o acasa.

A fost frumos, incitant dar parca ar fi fost mai placut fara „simfonia crampelor”.

Urmeaza Medievalul.

citeva poze gasiti pe aici pe undeva: http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/MTBPreluca15052010#

Preluca Marathon

Mai sint 5 zile. Primul maraton pe anul acesta pentru mine. Nu ma simt deloc pregatit si vremea de afara nu ma ajuta cu nimic. Poate nu trebuia sa spun asta, poate citesc sponsorii mei si se retrag cu totii!!!

Am sa incerc totusi sa nu ma fac de rusine, nici pe mine nici pe ei. Levy ne-a tradat, se duce la tura scurta. Am ramas eu cu Florin la tura lunga. Dar o sa avem poze, cel putin asa ne-a promis Levy.

Sper sa nu mai ploua mult ca n-am nici un chef sa schimb cauciucurile, imi place enorm de mult sa ma dau cu cele pe care le am acum.

Azi iesim la o tura pe varianta ocolitoare a Clujului, pe la nord. Dupa asta poate voi fi mai pregatit.

Pe dracu, sint pregatit, abia astept si toti sponsorii mei sint in numar de 0.

Ne vedem la Preluca, apoi mai si postam ceva pe blog.