Vidolm-iada, tura cu temperatura

De mai multe saptamini Levy ne propune o iesire de week-end cu popas la Vidolm, la colega lui, Mirela. Tin sa multumesc Mirelei si parintilor ei pe aceasta cale pentru cazare si tratatie.

Vremea, atit de capricioasa in ultima vreme tine cu noi. Adica este senin, dar si foarte cald. Noroc ca am stabilit sa plecam la ora 19 cind deja e putin mai racoare. Am stabilit ca fetele sa mearga cu masina si bagajele si noi 5 venim peste creste pina in Vidolm.

Bagam fotoghin in masina, umflu mai tare roata fata la bita si da-i sa sune. Nu fac 200m ca roata este pe janta. Pana, futu-i! Bun start. O iau la pas pina la Levy acasa care ma primeste cu niste „urari de bine” pentru intirziere.

In cele din urma pornim spre Vidolm prin padurea Faget spre Ciurila, cu o coborire pe asfalt in Ciurila pina la drumul ce duce spre Cheile Turzii. Tragem tare sa recuperam din timp. Pina la Petrestii de Jos e asfalt, bun, de bagat pedala. Din Petresti ajungem pe suprafata noastra preferata, macadamul. Aici incepe de fapt trecerea „peste creste” pentru ca trebuia sa ajungem in Buru, pe Valea Ariesului. Montam fiecare ce becuri aveam la noi, faruri, lanterne, felinare cu petrol si alte ozn-uri si la lumina lor facem o coborire extraordinara spre Buru, pe un drum in serpentine si plin de pietre. Nu stiu de ce dar coboririle astea, facute la lumina frontalelor au un farmec aparte.

Si am mai descoperit ceva fantastic facut de frontale. Ochii ciinilor de la stina care stralucesc in noapte.

Pe la ora 23 ajunge in cele din urma la Vidolm, la locul de campare. Fetele deja au dat-o pe palinca cu miere. Intindem cortul si hai si noi la o bauturica mica. Ne intelegem la masa ca pe la ora 8 dimineata sa plecam.

Ne retragem la cort, la somn dar pentru Bea este prima data la cort, „de cind isi aduce aminte ea” iar eu n-am mai dormit la cort cam demultisor. Asa ca somnul a fost mai mult chinuit decit unul normal. Una peste alta mai si cinta „Cucul” pe la 6 fara un sfert si pune toata cabana in picioare. Mincare, cafea, hidratare. Nici nu mai tin minte daca m-am spalat, atit eram de buimac.

Tura de simbata este programata sa treaca prin Rimetea, Coltesti, Valisoara, Poiana Aiudului, Aiudul de Sus, Rimet, Bradesti, Huda lui Papara si apoi iar la cabana.

Desi am mai trecut prin Rimetea in trecut, de data aceasta am intilnit-o altcumva. Mult mai placuta si frumoasa. Este un sat extrem de bine ingrijit cu casute vechi bine intretinute. Nu m-am asteptat. Parca era alta lume acolo. Am continuat in jos, pe vale, pe linga Piatra Secuiului. Pacat ca era scaldata in soarele diminetii pentru ca in amurg ies pozele cele mai spectaculoase. Impreuna cu satul Rimetea, de la poale, combinatia este de basm.

Lasam acest peisaj in spate si continuam prin Coltesti, unde sus pe deal se vad ruinele cetatii Remetea. Cu alta ocazie am s-o vizitez, promit.

Drumul se intinde calm in fata noastra, asfaltul este bun in marea majoritate dar oricum nu prea ne intereseaza. Caldura incepe sa se faca simtita deja. La ora 8 dimineata cind am pornit erau 21 de grade, acum nici nu vreau sa ma gindesc cite grade sint deja. E ora 11 si ajungem in cheile Valisoarei. O poza, doua si aici si o intindem mai departe ca avem cale lunga in fata. Dupa 40 de km de cind am plecat ajungem in Poiana Aiudului unde viram la dreapta pentru a ajunge la adevaratul traseu propus. De aici incepe distractia. Asfaltul s-a terminat dar drumul este extraordinar, exact ce ne dorim. Mai putin caldura. Cred ca deja sint 32 de grade afara. Partea frumoasa este ca de aici incepe urcarea. Una lina dar lunga al dracu. 25 de kilometri de urcat. Pauzele sint tot mai dese si pe cit posibil unde este umbra mai neagra. Gasim orice motiv sa mai facem o pauza. Andrei si Zoli sint terminati. Ii incurajam cum putem dar urcarea nu se mai termina. Drumul pietruit pare desprins din peisajul dobrogean. Praful se ridica la orice miscare.

Din curiozitate intreb si eu cite grade sint afara. 42 de grade aud. Ramin timpit. N-am mai pedalat niciodata la asemenea temperatura.

Spre norodul nostru se intrevede virful. Primul dintre ele dupa cum urma sa aflu mai tirziu. Eu cu Levy ajungem primii. Noi si poate „urarile de bine” din partea celorlalti. Izvor. Beau un bidon intreg de apa dintr-un foc, desi pe al meu inca nu-l terminasem.

Aici am cam sovait sa mai pornim la drum dar trebuia. Asa cum calatorului ii sde bine cu drumul noua ne sade bine ... tot cu drumul. Trecem in viteza prin Rimeti, un sat mic de munte, dupa parerea mea cred ca cel mai mic ca eu am vazut doar Cooperativa (sau magazinul satului), scoala, dispensarul si Politia in acelasi loc. Ma uit si acum pe Google Earth si nu vad mai multe asezari. Unde dracu-s restul caselor?

Ceea ce m-a atras in sat a fost arhitecturra scolii, total nepotrivita pentru un sat de munte. Parea mai mult un bungalou din piatra. N-am vreme sa ma intorc pentru ca savuram cu totii din plin aceasta coborire. Nu pentru multa vreme ca drumul incepe sa urce iar. Noroc ca este o urcare scurta. 3 kilometri, dar care pentru Andrei au fost aproape finish-ul. Urla dupa o lamiie care din fericire se afla la mine in rucsac. Ii dam o mina de ajutor si sus cu el in deal. De aici distractie, urmeaza doar coboriri, dintre care unele foarte tehice pe care, bineinteles ca le-am parcurs pe linga bita deoarece aveam frina doar pe fata. Cea de pe spate era ca si inexistenta. Au fost coboriri prin iarba inalta, coboriri pe drumuri de pamint, pe drumuri pietruite si prin padure chiar pe pietre.

Dupa ce-am incins frinele bine ajunge si la Huda lui Papara. De acum incolo am sa port respect pentru cuvintul „huda”. Pina acum il asociam cu ....

Pe la ora 7 seara si dupa 80 de kilometri ajungem din nou la asfalt cu directia Vidolm. Mai aveam cam 13 kilometri pina acasa. O tinem intins, pedalare destul de in ritm, cu 32-34 la ora. Stau in spatele lui Florin, la „aspiratie”, il las pe el sa ma duca. Dar fereste o groapa in asfalt si eu o musc. Rau. In doi metri sint pe janta. Fuck, iar pana!!! Fuck, mai erau 5 km!!! Rapid, desfacut, pus petece, umflat si catre cabana. Am ajuns si ne-am pus pe facut mincare si baut bere si vin. Buna treaba!!!

Fetele au avut o tura mai scurta, de doar 30 km dar la caldura aia toata stima pentru ele.

A doua zi am pornit catre casa, usurel ca deja nu mai puteam ...

In total au fost cam 210 km cu tot ce ne-am dorit de la o tura: pedalat pe intuneric la frontale, trezit in zori de zi, caldura mare, catarari frumoase, coboriri pe masura si o mica ploaie in timp ce ne intorceam in Cluj.

Multumesc trupei de biciclari: Levy guru, „Cucul” nostru, Florin, Andrei, Zoli si vecinilor nostri care la ora 12 noaptea s-au gindit totusi sa-si mute cheful in casa.

Ne vedem la Medieval.

A, poze in link-urile de mai jos.
http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/47/06.12.2010_Vidolm
http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/ClujCiurilaBorzestiBuruVidolmRimeteaAiudRametBradestiPosagaVidolmBuruBorzestiPetresti#
http://picasaweb.google.com/andrei44coman/Iunie2010#

RAAHAA!!!

Ultima data cind l-am vazut faceam inca schimburi de timbre prin fata blocului. Timbre din acelea fara stampila, ca erau mai cautate.
Cine-l avea atunci, in editia franceza avea respectul tuturor. Revista trecea din mina in mina precum ceva sacru. Nici o pagina nu era vandalizata, totul se petrecea in deplina liniste si piosenie.
Si acum iata-l ca se reintoarce. Eroul blond, fiul adoptiv al lui Crao, aparatorul semenilor lui, luptatorul neinfricat, ultimul din tribul sau: RAHAN!

Exista viata dupa Bacalaureat?

NU! Clar ca nu exista. Dovada clara.
Cel putin pentru unii care au ajuns chiar si la facultate si sint bursieri. Am dat peste poza asta pe forumul ciclism.ro si ochii mei au luat-o la goana. Inca stau si ma uit la poza si nu pot sa cred ca un bursier in timpul unui protest poate sa-si ceara bursa inapoi in modul in care o face individul de mai sus. Oare ce specialist o sa iasa din el? Ca toti specialistii Romaniei de azi?
Ii doresc sa lupte in continuare. De la coada hirletului!

Preluca - Cronica de cursa … dezastru

Am ajuns, am participat, am terminat … cu greu.

Am decis sa mergem in dimineata concursului deoarece vremea a fost cam capricioasa toata saptamina si tabara de corturi era amplasata cam aiurea.

Nimic nu prevedea ce se va intimpla.

Trupa, aceeasi Levy, Florin, eu si cu Oli de la Maros in frunte. Ne inscriem, eu tot la traseul lung, in ciuda insistentelor lui Levy. “Banditul” insa il convinge pe Florin sa mearga la scurt. Asta este. Sint singur si pregatit. Inainte de start aud o vorba cum ca Michael Schumacher mergea la veceu inainte de cursa pentru a fi mai usor. Imi trec prin cap si vorbele lui Kimi “I was having a shit” si atit a fost, ma trece si pe mine. Mai este vreme pina la start asa ca dus am fost sa ma eliberez. Pe cind ies, toata lumea era aliniata asa ca ultima linie la start imi este dedicata. Ei, las ca trag pe primi metri si depasesc.

Se aude un „Start” subtire, plutonul o ia din fata mea, pornesc, trag tare si pina la prima intersectie deja depasisem jumatate de pluton.

Traseul, ideal pentru noua mea furca, singurele de care ma indoiesc sint pinioanele si lantul care erau si ele noi si nici macar n-am apucat sa le invirt putin. Incepe prima urcare, o iau domol ca mai sint kilometri destui in fata. Virf, coborire buna, pe asfalt. Vad la baza lumea ca se agita, toti fac semne sa o iau la stinga. In sfirsit intram pe drum adevarat. O scurta coborire si dau fata cu prima urcare adevarata. Inca totul merge bine, lant, pinioane, furca, picioare. Mai putin schimbul pe foaia din mijloc care da rateuri. Nici o problema, decid sa nu o mai folosesc. Ajung la km 13 si simt ceva la piciorul drept. Crampe? Deja? Nu se poate, e prea devreme. Fac o mica greseala pe o piatra, pun piciorul jos si atunci o simt in deplinatatea puterilor ei. Prima crampa. Trec cu vederea deoarece am mai avut din astea si stiam ca-s trecatoare. Intradevar, trece. Si se muta la piciorul sting.

Fuck! Nu-i a buna.

Dar sint bagat in concurs asa ca am sa continui. Doar de asta am venit pina aici, nu sa ma las dupa ce am pedalat doar 18 km. Ajung in final in virf si incerc sa imi relaxez muschii dar insa este o coborire care te solicita. Eram cu Florin in acelasi grup. Pierdem marcajele pentru prima data. Decid sa ma iau dupa GPS si alte urme. Deja am devenit vinator, nu ciclist. Gropi, noroi, primele avertismente date de participanti cazuti. Dar le ignor si ma duc in stilul meu. Vreau sa recuperez pe coboriri macar.

Incepe iar urcarea, cea de-a doua ca dificultate. Crampele se muta de la un picior la altul. Traseul curge pe linga un piriu. Mor de sete, mi-e o pofta teribila de apa rece de la izvor dar nu vad nici macar o urma de izvor. Vine si km 30 unde traseul scurt se desparte de al meu. 3km mai sus disting o fata cunoscuta. Adela, sotia lui Levy. Il astepta sa-i faca poza dar nu prea are noroc. Au fost indrumati gresit. Norocul meu. Au apa la ei. Alimentez si ii dau bice. Simt cum, citeodata, muschii imi tin picioarele drept si eu nu le mai pot controla. Le fortez, le implor sa terminam cursa.

Stiam ca la un moment dat traseul este ca o bucla si as putea sa abandonez si sa ma retrag la punctul de alimentare. Km 34, vad punctul de alimentare dar decid sa continui. Iar. Ce dracu, am mers 35km mai pot inca 50. Pentru ca atunci stiam ca traseul are doar 86 km din care ultimii 10 pe coborire. Deci, 40 km pot fi facuti ca si pina in momentul asta. O noua coborire, lunga si odihnitoare de data aceasta. Punct de alimentare. Apa, banane, glucoza, poate imi trec crampele. De aici traseul este in mici urcusuri si coboriri, frumos. Se vede si Baia Mare in zare. Inca mai pot pedala asa ca ii dau blana. In spatele meu un participant care ma ajunsese la ultimul punct de alimentare. Stam impreuna o buna bucata de drum si la un moment dat il intreb: „Auzi, tu ai mai vazut vreun marcaj?”. Raspunsul este negativ, normal. Ne ratacisem. Noroc ca imi incarcasem traseul dat de organizatori pe GPS asa ca in timp ce traseul rula prin vale noi stam deasupra lui citiva kilometrim pe creasta. Ca sa ajungem iar in traseu coborim prin padure, pe jos, pe bicicleta, cum putem. E cazul si pentru prima trinta. A fost usoara, mama lor de SPD-uri!

Atingem traseul, fericire, pedalam iar cu spor dar nu pentru multa vreme pentru ca traseul la km 54 ne pune in fata cea mai mare surpriza. O catarare cu bicicleta in spate pe stinci. Am vazut pozele de pe traseu dar crezusem ca este o gluma. Nici macar nu ma chinui sa ocolesc baltile si noroaiele. Pantofii mi-au intrat pina in creier, cu tot cu placute.

Ajung sus. Sintem vreo 4 participanti adunati aici si ploaia incepe sa isi faca simtita prezenta. In picioare crampele s-au unit doar intr-una singura si face vizite pe la toti muschii din picioare. Gamba, pulpa, gamba, pulpa.

Ca si cum n-as fi avut nici o problema pina acum lantul se gindeste sa dea si el rateuri. Urla ca o moara si se blocheaza de cite ori aveam nevoie de mai multa forta. Folosesc apa din bidon sa-l spal. Functioneaza mai bine acum. Prin satul prin care trecem vad o masina care ne saluta cu marcajele de pe traseu. Ma gindesc ca-s organizatorii. N-am dreptate, sint acele specimene de homo sapiens care n-au reusit sa se desprinda de ramura maimutelor. Se iau si dupa noi claxonind cu putere. Ce dracu se faceau daca nu era dotata masina cu claxon?

Pe la km 65 apare si ultimul punct de alimentare. Este chiar inainte de ultima urcare si cea mai grea. Intreb cit de lunga este urcarea. 6km. Apoi aflu si ca traseul are de fapt 94 km nicidecum 86. Ok, deci si urcarea asta n-are 6km. N-am ce face, am tras pina aici asa ca am sa continuu. Mai pe linga, mai pe bita dar am in cap un singur lucru, sa termin. Lantul face scheme iar, noroc ca am apa in bidon ca sa-l mai spal.

Ma tirasc pe drum, ca pedalat nu se poate numi. Cei 6 km de urcare se termina, dar numai kilometri ca urcare o tine tot asa inca vreo 5. Psihic, urcarea asta te distruge pentru ca vezi virful, il atingi si realizezi ca de acolo inca mai urca. Pur si simplu, ma tirasc pe drum. Cam de vreo 4 ori o tine tot asa incit in momentul cind am ajuns chiar in virf nici nu credeam. Ma asteptam sa mai urce inca putin, doar putin, asa de distractie.

In sfirsit pe la km 80 se termina urcarea. La alte maratoane aici este finish-ul. Ploaia cade acum destul de bine. Nu ma obosesc sa-mi iau foita de ploaie pe mine, stiu ca mai am putin asa ca o tin la vale. Sint indrumat de un domn de la serviciul Maltez s-o iau usor la coborire ca-i abrupt si noroi. Cine mai are vreme de gindit?

Pe casca auzeam ploaia in ropote. Coborirea ma solicita, dar este frumoasa. Pina ma vad imprastiat pe jos, in noroaie. Am prins o urma din care n-am putut iesi la timp asa ca ma aleg cu niste zgirieturi pe cot si picior dar n-am nimic. Singele imi ajunge pina la pantofi dar nu simt nimic. Stiu ca sint doar niste zgirieturi. Ies la asfalt si recunosc zona. Sint aproape de finish.

Am terminat!!! Cu greu, foarte greu, dar am terminat si in momentul asta pentru mine asta conteaza.

Dupa ce-am baut o bere si am dat-o afara in 5 minute mi-am revenit. Am urcat bicicleta pe masina, l-am felicitat pe Levy pentru locul I, ne-am adunat cu totii si am taiat-o acasa.

A fost frumos, incitant dar parca ar fi fost mai placut fara „simfonia crampelor”.

Urmeaza Medievalul.

citeva poze gasiti pe aici pe undeva: http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/MTBPreluca15052010#

Preluca Marathon

Mai sint 5 zile. Primul maraton pe anul acesta pentru mine. Nu ma simt deloc pregatit si vremea de afara nu ma ajuta cu nimic. Poate nu trebuia sa spun asta, poate citesc sponsorii mei si se retrag cu totii!!!

Am sa incerc totusi sa nu ma fac de rusine, nici pe mine nici pe ei. Levy ne-a tradat, se duce la tura scurta. Am ramas eu cu Florin la tura lunga. Dar o sa avem poze, cel putin asa ne-a promis Levy.

Sper sa nu mai ploua mult ca n-am nici un chef sa schimb cauciucurile, imi place enorm de mult sa ma dau cu cele pe care le am acum.

Azi iesim la o tura pe varianta ocolitoare a Clujului, pe la nord. Dupa asta poate voi fi mai pregatit.

Pe dracu, sint pregatit, abia astept si toti sponsorii mei sint in numar de 0.

Ne vedem la Preluca, apoi mai si postam ceva pe blog.

Tura de judet

Este un blog de ture, asa ca ia de aici ...

Ca tot am avut liber de 1 Mai ne-am gindit, noi, trei prieteni: Levy „liderul”, Florin si eu, sa tragem o tura putin mai lunga decit cele pe care le-am facut pina acum. Ne gindeam la o tura de cam 160-180 km care sa strabata judetul Cluj prin Marisael, Belis, Huedin si inapoi catre casa, adica in Cluj. Mi se parea totusi o tura cam anosta asa ca am venit cu o propunere catre “liderul nostru preaiubit”. Am pomenit de Poiana Horea si Albac. Atit mi-a trebui, ideea fiind rapid rumegata si aprobata. Un singur amanunt ne-a scapat. Sa-l informam si pe cel de-al treilea membru al echipei care a aflat dimineata despre noul traseu dar bineinteles avea o cu totul o alta imagine despre cum se va desfasura tura noastra.

Zis si facut, pornim la ora 8 din Cluj catre Gilau cu destinatia Tarnita. Ritm usor sa nu obosim din primii kilometrii. Drumul il stim pe de rost, doar l-am facut de atitea ori. Coada lacului Tarnita si imprejurimile nu mai sint demult necunoscute pentru noi, stim si ca urmeaza “celebra” urcare spre Marisel asa ca decidem sa facem o mica pauza de 10 minute. Primii 5 km din urcare sint cei mai grei, panta este constanta si dreapta asa ca vezi tot timpul ca mai ai inca de urcat. Dar ii cunoastem si pe astia asa ca incet, incet ajungem in sat in Marisel cu cap compas Crucea lui Avram Iancu. Drum lejer aici, dar plin de mizerie si pamint asa ca fiecare masina ce trecea pe linga noi ne aducea aminte sa nu mai visam la padurea verde, in care eram de fapt, si aer curat. Trecem si peste asta caci in 2-3 km ajungem la cruce si stim ca intram in elementul nostru, cel putin pentru o perioada. Am optat sa nu continuam drumul pe asfalt ci sa mai urcam putin si apoi sa mergem pe un forestier. Din pacate acesta este cam scurt asa ca ajungem din nou la asfalt, spre Poiana Horea. Coborire usoara. Avem deja 65 km inregistrati la bord asa ca decidem sa facem o pauza mai lunga putin de alimentare si studiere harta. Pomenim ceva de traseul de intoarcere acasa care urma sa treaca prin Iara. In acel moment cel de-al treilea din trupa realizeaza care este traseul si cam cit mai este de pedalat. Cadere psihica. Noroc ca sintem hotariti. Daca tot am pornit sintem decisi sa si terminam treaba asta.

Fara sa mai zabovim, pornim la drum si in scurt timp ajungem in Poiana Horea. Peisajul deja se schimba, asfaltul se termina si noi trecem printr-un sat care si-a pastrat farmecul sau de sat romanesc. Case de lemn, potrivite pentru nevoia sateanului si nu pentru a avea cit mai multe camere, oameni binevoitori care te saluta cind treci pe linga ei si te intreaba „Incotro baieti?” si-ti spun „Drum bun”.

GPS-ul arata in fata o usoara urcare, de la 1.100 de metri cam pina la 1.300. Am trecut fara sa o simtim. Natura ne oferea la fiecare pedala un peisaj tot mai spectaculos asa incit dupa aproximativ 80 km de la Cluj am ajuns in virful catararii, in apropiere de Matisesti.

Pauza. Mincat ceva. Sunat neveste, prietene sa stie ca sintem ok, c-am prins o farmitura de semnal. Urmeaza distractia. Din acest punct urmeaza doar sa coborim. Pentru inceput o coborire de 10 km cu panta si de 12% in unele locuri. Matisesti cred ca este satul cel mai intins pe care l-am vazut vreodata. La intrare in sat GPS-ul imi arata ca mai avem inca 6 km pina in centrul lui, iar pe dealurile din jur doar case rasfirate cit vedeai cu ochii. Totul este verde imprejur. Drumul impecabil, asfaltat din centrul satului, dar curat, fara praf, ingust cit sa incapa doar o masina. Drum tipic satelor de munte.

Nu facem altceva decit sa coborim acum: Horea, Rusesti trec pe linga noi si in Albac ajungem in DN75. De aici dam de putin greu caci vintul ne joaca feste si bate in rafale scurte din fata.

In Campeni ne decidem ca e timpul pentru o pauza putin mai lunga. Avem deja peste 120km facuti, asa ca merge un mic cu mustar, ca doar este 1 Mai. Ne despartim cu greu de masa si ne punem din nou la drum. Un panou ne arata ca mai avem pina in Cluj ceva de pedalat. Cam 115 km. Este ok, noroc ca drumul este in coborire usoara. Vintu’ ma-sii!!!

Asa trecem, impreuna cu Ariesul care curge pe linga noi, prin Bistra, Baia de Aries, Salciua de Sus si de Jos, Vidolm. Noroc ca peisajul este neschimbat. Dealuri verzi, pomi infloriti, creste care in bataia soarelui din amurg incep sa capete o culoare portocalie.

In sfirsit ajungem la intersectia care ne duce spre Iara, Lita si apoi Cluj. Nu stiu de ce spun „in sfirsit” pentru ca de aici mai avem cam 45 km si putem sa spunem „adio” drumului in coborire. Una peste alta ne intimpina un drum groaznic, plin de praf incit farurile noastre lumineaza in noapte ca „sabia lu’ Vader”. Oboseala deja este mai presus de ceea ce am crezut ca vom suporta si mai urmeaza doua urcari nenorocite. Asa ca vine in discutie ideea de a chema masina de asistenta in calea noastra. Florin e terminat, nici eu nu stau mai bine. Doar Levy mai are inca pofta de pedalat. De unde mai are omul asta suflu nu inteleg.

Sunam, masina porneste in calea noastra, Levy „liderul neinfricat” o taie inainte. El a facut 235 km, noi ne-am intilnit cu sotia mea in Lita dupa 213 km de pedalat si 11 ore si jumatate de stat in sa.

A fost incredibil. Combinatia ideala: greu dar frumos.

Poze: http://cristimaxman.multiply.com/photos/album/45/01.05.2010_..._plimbarica_de_simbata

http://picasaweb.google.ca/kvxc2009/235Km1137OreInSaTarnitaPoianaHoriCampeniBuruSavadisla#

O alta viziune:

http://xcbikers.blogspot.com/2010/05/de-mult-am-tot-copt-o-iesire-cu-multi.html#more

Track:

http://www.gpsies.com/map.do?fileId=tgqpjjzyonjmvlfs

Deja am in cap inca un traseu, de data aceasta de 200 km doar.

Ginduri - o parte

Daca tot am inceput sa scriu, m-am gindit sa ma gindesc sa astern un gind despre tara: saraca scumpa noastra tara nu o sa mearga niciodata bine atita vreme cit comunitatea de COCALARI este mai mare decit comunitatea de biciclisti.

Salutare, popor pe bicicleta

Nu-mi doresc ca acest blog sa fie un alt blog despre biciclete, vreau doar sa fie despre viata, viata mea si a familiei mele, calare pe bicicleta si pe linga.

Asa ca vor fi subiecte multiple postate in acest blog si sper ca vor fi interesante. Daca nu, chiar nu ma intereseaza.

Asa ca: nu uita, oricit ai urca, odata si odata tot trebuie sa cobori!!!